Campania de informare „O casă sigură, o viaţă în plus”, demarată anul trecut de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, va continua şi în acest an. Dacă prima parte a campaniei a vizat prevenirea incendiilor în locuinţe şi gospodării cetăţeneşti, acum, atenţia pompierilor se îndreaptă către modul de comportare a populaţiei în caz de cutremur. În cadrul acestei campanii se urmăreşte informarea populaţiei, în general, şi a copiilor, în special, cu privire la riscurile la care se pot expune în caz de cutremur, crearea spiritului preventiv prin cunoaşterea şi asigurarea măsurilor corecte premergător, pe timpul şi după cutremur, cunoaşterea şi exersarea modului de comportare în cazul producerii unui cutremur, precum şi cunoaşterea modului de apelare la Dispeceratul 112. Publicul-ţintă îl reprezintă copiii din învăţământul preşcolar şi şcolar, cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, respectiv 7 şi 14 ani.
Pentru ca această campanie să aibă rezultate pozitive, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin se bazează pe buna colaborare pe care o are cu instituţiile de învăţământ din judeţul nostru, dar şi pe deschiderea spre acţiuni de acest gen a organizaţiilor şi asociaţiilor pentru tineret.
Pagină realizată de plt. Anca BALINT