La 1 Decembrie 1918, oraşul Alba Iulia se afla în hainele sărbătoreşti ale Adunării istorice. Locuitorii pământurilor româneşti erau prezenţi, atât prin cei 1.288 de delegaţi oficiali, reprezentând 25 de judeţe şi 130 de circumscripţii electorale, înarmaţi cu credenţialele, adică cu împuternicirile scrise, cât şi prin cei peste 100.000 de participanţi veniţi de pe toate plaiurile româneşti ardelene şi bănăţene. La aceste cifre se adăugau miile de scrisori, adrese oficiale şi particulare, purtând sute şi sute de mii de semnături româneşti de adeziune, din toate zonele interiorului Arcului carpatic.

În primele ore ale dimineţii, această uriaşă mulţime, cu steagurile tricolore fâlfâind, în sunetele marşurilor şi cântecelor patriotice, începea să urce drumul spre cetate, printre şirurile de ostaşi înveşmântaţi în sumane cu pănură albă şi cu căciulile oştenilor lui Mihai Viteazul.

De la porţile cetăţii a dispărut Pajura habsburgică, în locul acesteia fâlfâind Tricolorul Românesc. Trecând pe sub Poarta lui Mihai Viteazul şi pe lângă locul unde fuseseră închişi Horea, Cloşca şi Crişan, ei s-au adunat pe Câmpul lui Horea, unde erau construite opt tribune.

Adunarea delegaţilor oficiali şi a fruntaşilor vieţii politice din ţinuturile româneşti avea loc în Sala Casinei Militare. Cuvântul introductiv l-a rostit Ştefan Cicio-Pop. În continuare, Gheorghe Pop de Băseşti a declarat Adunarea deschisă. A vorbit apoi Vasile Goldiş, arătând că naţiunea română de peste Carpaţi „odată scăpată din robie aleargă în braţele dulcei sale mame; libertatea acestei naţiuni înseamnă unirea ei cu Ţara Românească”, şi că „Unirea tuturor românilor într-un singur stat este cea mai firească pretenţiune a civilizaţiei”. Tot Vasile Goldiş a citit și Proiectul de hotărâre pentru Unirea cu România, în care erau incluse: asigurarea libertăţii naţionale pentru popoarele conlocuitoare, reformele electorale, reforma agrară, libertatea pentru toate confesiunile din stat, drepturi pentru muncitorimea industrială. A fost omagiată lupta plină de sacrificii a României şi au fost salutate naţiunile eliberate din fosta monarhie defunctă – naţiunile cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană. A urmat cuvântarea lui Iuliu Maniu, care a cerut Adunării să primească „Proiectul de rezoluţie pentru a întemeia pentru vecie România unită şi mare”. Dascălul caransebeșean Iosif Jumanca, un mare patriot, a spus apoi: „Social-democraţia nu-i identică cu lipsa simţului naţional. Noi nu zicem că UBI BENE, IBI PATRIA; dimpotrivă, zicem că unde este patria, acolo trebuie să-ţi cauţi de ea”. Episcopul Miron Cristea al Caransebeșului şi Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu au salutat, la rându-le, Unirea cu Ţara-Mamă România.

La ora 12, Vasile Goldiş a citit Rezoluţia Unirii, care glăsuia: „Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează Unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România!”.

Visul secular al românilor, Unirea într-un stat naţional, unitar şi independent, se împlinise…

Doinel Puiu MĂRGINEANU