Cea de-a doua lună a toamnei debutează cu o aniversare specială, ce ne reamintește de bunicii și părinții noștri, dar mai ales de modelele de viață pe care le-am primit de la ei: Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, mai bine spus Ziua Seniorilor, ce este sărbătorită în fiecare an în data de 1 octombrie.
Cu această ocazie, ne reamintim cât de valoroși sunt oamenii, indiferent de vârsta lor, iar noi, românii ne putem aminti de cunoscutul proverb „Cine n-are bătrâni să-și cumpere”.
Sărbătoarea seniorilor a fost instituită la 14 decembrie 1990, de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în baza Rezoluţiei Nr. 45/106. A fost iniţiată în 1982, prin elaborarea unui Plan internaţional de acţiune privind ajutorarea persoanelor în vârstă. Planul a fost adoptat în acelaşi an de către Adunarea Mondială privind Îmbătrânirea şi aprobat de către Adunarea Generală a ONU.
În 2002, a doua Adunare Mondială privind Îmbătrânirea a adoptat Planul internaţional de acţiuni privind îmbătrânirea, pentru a răspunde provocărilor cu care se va confrunta populaţia în vârstă în secolul al XXI-lea, şi, totodată, pentru a promova dezvoltarea unei societăţi pentru toate vârstele.
„Societățile trebuie să asigure creșterea calității vieții pentru persoanele în vârstă și respectarea drepturilor lor, pentru a putea trăi în demnitate. Acest lucru este cu atât mai important în timpul crizei financiare. Sunt necesare sisteme de securitate socială puternice care să furnizeze servicii, să asigure un standard adecvat de viață și care să promoveze solidaritatea între generații”, subliniază ONU.
Uniunea Europeană în ansamblu se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei. Potrivit unui studiu demografic publicat în anul 2015, de Oficiului European de Statistică (Eurostat), până în anul 2080, aproape 30% din cetăţenii Uniunii Europene vor avea vârsta de 65 de ani sau peste, potrivit site-ului http://ec.europa.eu/. Mai mult, se estimează că procentul persoanelor cu vârsta de peste 80 de ani va depăşi 12% din populaţia totală, până în 2080. Această predicţie statistică vine după o alta din 2013, potrivit căreia, pentru prima dată în istoria omenirii, se estima că, în 2050, numărul persoanelor peste 60 de ani va fi mai mare, la nivel mondial, decât numărul copiilor.
Şi în România, potrivit aceluiaşi studiu, segmentul populaţiei vârstnice va înregistra o tendinţă accelerată de creştere. Dacă în 1990, persoanele în vârstă de 60 de ani şi peste reprezentau 10,3% din totalul populaţiei, pentru anul 2080 se preconizează un procent de peste 21,8%.
Acest fenomen al îmbătrânirii populaţiei implică necesitatea acordării unei atenţii sporite nevoilor speciale şi problemelor cu care se confruntă persoanele în vârstă, în special în privinţa riscului sărăciei şi excluziunii sociale.
Nouă ne rămâne, înainte de orice, datoria morală de a respecta și susține pe cei care au ajuns la vârste respectabile, de a le dărui prețuirea și sprijinul nostru persoanelor vârstnice.
Poate că mărturisirea poetului și filosofului Lucian Blaga este cea mai frumoasă cronică a vieții:
„Copilul râde: înţelepciunea şi iubirea mea e jocul! Tânărul cântă: jocul şi înţelepciunea mea e iubirea! Bătrânul tace: iubirea şi jocul meu e înţelepciunea!”.
Seniorii liberali reprezintă o oază de stabilitate și înțelepciune pentru noi toți, ce coagulează forța politică a partidului.
În numele meu și al echipei PNL CARAȘ-SEVERIN transmitem un sincer La Mulți Ani, cu multă sănătate, tuturor celor care sunt aniversații Zilei Internaționale a Seniorilor noștri!
„Vârsta nu te apără de dragoste, dar dragostea te apără de vârstă”, iar noi suntem și rămânem rodul iubirii ce trebuie să moștenească inima tuturor vârstelor.
Senator, Ion Marcel Vela,
Președinte PNL Caraș-Severin