Adrian CRÂNGANU

Întâmplarea face ca în urmă cu exact un an să dau un interviu pentru o revistă din Germania, dar care apare în limba română, şi acolo să mi se pună nişte întrebări legate şi de ziar. Şi pentru că joi, 14 octombrie, ,,Caraş-Severinul în 7 zile” împlineşte ,,venerabila” vârstă de 100 de numere, am considerat că e potrivit să redau, în cele ce urmează, în spaţiul rezervat de aproape doi ani mie în acest colţ de pagină, trei pasaje din interviul cu pricina. Şi veţi vedea de ce.

• Cum e să fii redactor-şef la ,,Caraş-Severinul în 7 zile”?
• Cum să fie? Ca la orice altă publicaţie. Nu e nicio diferenţă între munca de acum şi

aceea de pe când eram redactor-şef la SUD-VESTUL. Cu toate că… Mă rog, înainte lucram la un cotidian, şi, crede-mă, asta însemna un ritm infernal, 16 ore de redacţie pe zi, fără sâmbătă, fără duminică, fără viaţă personală. ,,Caraş-Severinul în 7 zile” fiind un săptămânal, chiar credeam, la început, că-mi va fi, logic, de şapte ori mai uşor. De unde! Condiţiile sunt altele, fac aproape zilnic naveta de la Reşiţa la Caransebeş, fac ceea ce n-am făcut în viaţa mea – facturi şi chitanţe, eu, care la matematică abia treceam clasa, închei contracte de publicitate, fac difuzare, prin urmare cred că nu greşesc prea mult dacă spun că sunt un fel de om-orchestră. Dar altfel nu pot să supravieţuiesc în lumea de azi a presei scrise. Uneori sunt atât de obosit, încât, seara, adorm în microbuz. Şi visez că ziarul meu a ajuns la numărul 1.000.

• Ai structura de scriitor. Este un avantaj, te ajută la editarea publicaţiei la care

lucrezi?

• Mda. Mă ajută şi mă şi încurcă, dar cred că mai degrabă îmi e de folos. E logic să

mă ajute, pentru că, prozator fiind, îmi e uşor să mă joc cu cuvintele, să jonglez cu ele, să le pun pe fiecare la locul potrivit. Iar una din sarcinile mele, ca redactor-şef, e să citesc fiecare text, fiecare literă care intră în ziar, şi să aprob totul. Or, asta presupune să corectez, acolo unde e cazul. Aici mă ajută structura de scriitor de care vorbeai. Să îmbunătăţesc, zic eu, unele articole.

– Care este ultimul pariu pe care l-ai pus cu tine?

• Că am să scot un ziar. ,,Caraş-Severinul în 7 zile”. Am pornit de la zero, de la

nimic. Eram doar eu şi o idee. Şi o voinţă imensă – nu-mi place să folosesc cuvântul ambiţie – de a reuşi. Am vrut un ziar, pentru că SUD-VESTUL s-a stins încet, pe nesimţite, un faliment soft dacă vrei, şi eu rămăsesem fără serviciu, cu salariul neluat de vreo patru luni, şi atunci mi-am zis că dacă tot e să fac ceva, măcar să fac ceva la care mă pricep. Şi cum lucrurile pe care cred eu că le fac cel mai bine e să scriu şi să fac ziare, pentru că, crede-mă, a face, a concepe un ziar e o cu totul altă meserie decât cea de redactor, m-am hotărât să scot un ziar. De o sută de ori – şi nu exagerez – am vrut să renunţ, şi tot de o sută de ori m-am adunat, m-am scuturat de praf şi am pornit mai departe. A fost cea mai mare provocare din viaţa mea. Am reuşit, peste o lună ziarul va împlini un an de la prima ediţie, iar acum suntem la numărul 48. După cum vezi, până la mia de numere din vis mai e. Dar dacă am ajuns la 48, până la 1.000 e floare la ureche.

Aşa cum spuneam la început, joi, 14 octombrie 2010, ,,Caraş-Severinul în 7 zile”  împlineşte 100 de ediţii… Iar până la numărul 10.000 e, cum s-ar zice, tot floare la ureche…