11 pentru andezit şi pentru oraşul cu 100 de sculpturi 1


[slideshow_deploy id=’27561’]

Galeria de Artă „Corneliu Baba” a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş a găzduit luni, 22 iunie, vernisajul expoziţiei de sculptură mică, grafică şi pictură, cu piese ale celor 11 participanţi la cea de a XIII-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Sculptură Monumentală, roca în care se lucrează de această dată fiind andezitul. Pe lângă artiştii veniţi la Caransebeş din nouă ţări, plus România, la eveniment au luat parte reprezentanţi ai administraţiei publice locale, precum şi oameni de cultură din municipiu.

În cuvântul de deschidere, amfitrionul manifestării, Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru”, a spus că anul acesta a ales un mod diferit de a prezenta echipa care va lucra sub coordonarea artistului ploieştean Eugen Petri şi va realiza 11 opere de artă care vor fi amplasate în Parcul de sculptură monumentală din Valea Cenchii, vizavi de cele deja existente din ediţiile anterioare ale simpozionului. Expoziţia vernisată luni la Galeria „Corneliu Baba” va rămâne deschisă pe toată perioada derulării simpozionului, respectiv până la mijlocul lunii iulie. Ioan Cojocariu a mai adăugat că expoziţia care va conține cele 11 sculpturi monumentale, fiind ultima din ciclul în care se lucrează în andezit, va avea lucrări mai mari decât cele realizate până acum.

Noi, cei de aici, am fost pe urmele lui Brâncuşi, la Târgu Jiu, pentru că orice sculptor care vine din altă parte îşi doreşte să vadă ţara lui Brâncuşi, cum sunt oamenii care au dat lumii un asemenea geniu, să vadă cu ochii lor unde sunt amplasate operele marelui sculptor, întrebându-ne dacă artistul a fost într-adevăr om, într-atât de ireală este opera sa”, a mai spus Ioan Cojocariu.

După ce le-a urat bun-venit celor 11 participanţi la simpozion, primarul Marcel Vela a ţinut să le mulţumească artiştilor pentru faptul că au aplicat la această manifestare, deoarece ei se vor număra printre cei 100 de sculptori care au realizat 100 de opere de artă în Caransebeş. „În municipiu avem 33 de sculpturi în lemn, în Parcul Teiuş, 33 de lucrări în marmură, amplasate în oraş, iar acum, cu dv., încheiem ciclul de 33 de sculpturi în andezit. Pe lângă cele 99 de sculpturi la care veți contribui și dv., mai avem una realizată de Eugen Petri şi amplasată în faţa Spitalului Municipal, «Pânza timpului», şi cred că suntem singurul oraş din România care are 100 de monumente artistice care întregesc patrimoniul cultural al municipiului. Dincolo de a crea 100 de opere de artă, acest simpozion a făcut ca într-un oraş de provincie, un oraş modest, chiar dacă e municipiu, să fie încorporate 100 de gânduri, 100 de vise, 100 de creaţii ale unor artişti de pe întreg mapamondul. Prin urmare, mesajul nostru, dincolo de a fi unul cultural, este unul de unitate şi prietenie, pentru că oamenii, indiferent de pe ce continent vin, indiferent de rasă sau religie, pot împreună să pună umărul la crearea unui climat de prietenie şi unitate, a unei lumi în care pacea să treacă dincolo de conflicte politice şi războaie între ţări, dincolo de orice acţiuni care atentează la viaţa omului”, a mai spus Marcel Vela.

Ioan Cojocariu a ţinut să mai puncteze că, prin numărul de participanţi și prin grandoarea operelor care s-au realizat în cele 12 ediţii de până acum, Simpozionul de Sculptură Monumentală de la Caransebeş este considerat cel mai mare din Europa, la ora actuală. „Nu ne-am propus acest lucru, dar, încet, încet, cu răbdare, am devenit cei mai mari de pe Bătrânul Continent. Asta n-ar fi fost însă posibil fără implicarea a doi oameni – primarul Marcel Vela şi coordonatorul simpozionului, sculptorul Eugen Petri”, a mai spus directorul Casei de Cultură.

Cei 11 sculptori care îşi vor lăsa la Caransebeş o parte din sufletul şi truda lor sunt Jasem Shuman din Palestina, Aramis Justiz Perera din Cuba, Valeriano Hernandez din Spania, care a ţinut să-i dăruiască primarului Marcel Vela cartea sa, cu sculpturile din Salamanca, Stefano Grattarola din Italia, Annabella Claudia Hofmann din Germania, Tutu Pattnaik din India, Wang Biao din Taiwan, Sergii Oleshko din Ucraina, Carlos Enrique Valdez din Argentina, precum şi românii Petre Mogoşanu și Eugen Petri.

Vernisajul expoziţiei care va cuprinde cele 11 sculpturi în andezit va avea loc marţi, 14 iulie.

Sonia BERGER


Un gând despre “11 pentru andezit şi pentru oraşul cu 100 de sculpturi

Comentariile sunt închise.