Sâmbătă, 17 decembrie, în organizarea Primăriei şi Consiliului Local Marga, la Căminul Cultural „Dumbrăviţa” au fost marcaţi 120 de ani de cântare corală în această frumoasă localitate de pe Valea Bistrei. Evenimentul a reunit, la Marga, locul de unde pare că s-a născut cântecul, iar spiritul Banatului este mai prezent ca niciodată, oameni de cultură care au vibrat de bucurie alături de membrii Coralei „Mărgana”, pentru activitatea acestora încununată de succes, pentru munca de peste o jumătate de secol în slujba muzicii corale a prof. dr. Dumitru Jompan, dar și a mărganilor, care au transformat casa lor într-o agoră a celor mai talentate, impunătoare și apreciate coruri, dirijori și artiști din țară, pentru care Marga a devenit un reper.
Manifestarea a debutat cu un simpozion în cadrul căruia a fost lansată cartea „Învăţătorul Iosif Olariu – Monografie”, volumul cu numărul 99 al distinsului muzicolog de la Marga, Dumitru Jompan, a avut loc o proiecţie de filme cu corul din localitate, după care, la biserică, a fost oficiat un Te Deum.
În încheiere, a avut loc un concert de colinde susţinut de Didina Curea şi Costel Popa din Oţelu Roşu, Corala „Sargetia” din Deva, dirijor prof. Mihaela Popa, Corala „Epifania” din Timişoara, dirijor prof. Nicolae-Florin Şincari, Corul din Dudeştii Noi, dirijor Aurel Safta, şi de Corala „Mărgana”, dirijor prof. dr. Dumitru Jompan.
Ştefan ISAC