13, cu noroc pentru Caransebeş



CSO Anina – Viitorul Caransebeş 1-5 (1-1)
Sâmbătă, 13 octombrie, în cadrul etapei cu numărul 6 a Ligii a IV-a, Viitorul Caransebeş a întâlnit în deplasare pe CSO Anina, echipă care, în prima repriză a partidei, le-a dat mari emoţii gugulanilor, dar mai ales le-a înscris primul gol în această ediţie de campionat.
Fără a începe neapărat în forţă, în minutul 5 oaspeţii au beneficiat de un penalty, după ce Negoescu a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă, lovitura de la 11 metri, bătută tot de el, trecând la câţiva centimetri de stâlpul din dreapta al porţii apărate de tânărul Ştefoni. Şapte minute mai târziu, acelaşi Negoescu a prins un şut bun, pe jos, de la 22 de metri, însă balonul a avut aceeaşi traiectorie ca şi penalty-ul din deschiderea partidei. În minutul 18, Negrei a prins un şut excelent de la 30 de metri, la semiînălţime, în dreapta portarului, mingea fiind respinsă în aut de Ştefoni.
În minutul 20, acelaşi Negrei a executat un corner de pe dreapta, balonul a ajuns pe partea cealaltă a terenului, la Frenţ, care a şutat puternic la colţul scurt, însă tânărul goal-keeper al gazdelor a reuşit să respingă în corner. Lovitura de colţ a fost bătută de Cărăuşu, înalt, iar Arnăut, aflat la 8 metri, a trimis imparabil, cu capul, în vinclul drept al porţii gazdelor, deschizând scorul.
În minutul 35, Nicola, scăpat singur spre poarta adversă, putea majora avantajul echipei sale, însă Ştefoni a ieşit curajos, iar atacantul caransebeşean a şutat liftat, la colţul lung, balonul trecând la câţiva centimetri de bară.
Gazdele puteau înscrie şi ele în minutul 40, atunci când Militaru a avansat central şi, neîntâlnind nicio rezistenţă din partea fundaşilor gugulani, a şutat de la 18 metri, însă fără putere şi pe direcţia portarului, astfel că Birăescu a reţinut cu uşurinţă.
Anina a egalat în minutul 41, atunci când Cosmin Corocan a dictat penalty la intervenţia în careu a lui Negrei asupra lui Boicu, execuţia lui Curcudel, în dreapta portarului, păcălindu-l pe Birăescu.
În cea de a doua repriză, pe teren a intrat parcă o altă echipă a Caransebeşului. În primele trei minute, oaspeţii au beneficiat de nu mai puţin de patru cornere, consecutiv, după executarea ultimului dintre acestea mingea ajungând la Megheleş, care a prins un şut bun, de la 25 de metri, mingea trecând puţin pe lângă stâlpul stâng al porţii lui Ştefoni.
Pe acest fond, două minute mai târziu a venit şi golul cu care oaspeţii s-au despins pe tabela de marcaj, în urma unei faze în care Frenţ a centrat de pe dreapta, mingea a sărit rău în careul mic, Ştefoni, derutat şi de propriii fundaşi, a ratat intercepţia, iar Marco, de la doar trei metri, a pus latul şi a trimis în plasă.
Gazdele puteau să înscrie şi ele două minute mai târziu, când au beneficiat de o lovitură liberă de la 30 de metri, execuţia lui Curcudel, deviată, ajungând pe stânga, la Boicu, însă acesta, rămas singur cu Birăescu, în încercarea de a-l loba pe acesta, a trimis, de la doar 8 metri, peste poartă.
Gugulanii şi-au mărit avantajul în minutul 57, în urma unui corner de pe stânga executat de Cărăuşu, Arnăut, nemarcat, reluând în poartă, la colţul scurt, de la doar 6 metri.
Dominând total jocul, băieţii lui Ion Bica au înscris din nou în minutul 63, atunci când Nicoară a centrat lung de pe aripa stângă, Arnăut s-a aruncat la sacrificiu, lângă bară, şi a retrimis în teren, de unde Negoescu, de la doar doi metri, a reluat balonul în poarta goală.
În minutul 68, Nicola putea să-şi treacă şi el numele pe lista marcatorilor, însă centrarea lui Frenţ, de pe stânga, a fost reluată cu latul, de la 4 metri, în bară, de atacantul gugulan.
Oaspeţii au mai avut o fază frumoasă în minutul 74, atunci când Drăgoi a luat o acţiune pe cont propriu, a avansat perpendicular pe poarta adversă, înşirând pe drum trei adversari, însă şutul său puternic, de la 18 metri, la semiînălţime, a fost respins de Ştefoni.
Scorul final a fost stabilit în minutul 76, când gugulanii au beneficiat de o lovitură liberă obţinută de Frenţ, la 35 de metri lateral dreapta, centrarea lui Cărăuşu fiind reluată cu capul de Govoşdeanu, care s-a înălţat dintr-un buchet de jucători şi a trimis în plasă.
CSO Anina: I. Ştefoni, M. Dogariu, C. Krispin, L. Szavuli, S. Dragomir, M. Crăciun, E. Bălan (min. 85, M. Sabo), A. Cristian (73, A. Ţiran), M. Curcudel, A. Militaru, A. Boicu (67, A. Pruteanu); rezerve: C. Bouda, M. Vizitiu. Antrenor, Rafael Lupu.
Viitorul Caransebeş: C. Birăescu (75, D. Socaci), G. Negrei, C. Arnăut, A. Megheleş, C. Govoşdeanu, Al. Nicola, I. Drăgoi, R. Cărăuşu, M. Frenţ, A. Marco (53, C. Nicoară), C. Negoescu (75, F. Boieriu). Antrenor, Ion Bica.
A arbitrat la centru Cosmin Corocan, asistat a cele două linii de Cristian Voina şi Ilie Ciocoi, toţi din Reşiţa.
Observatori: Lucian Glogovicean şi Florin Ştiube, ambii din Reşiţa.
Sorin ROGOZ