Ion Valuşescu

Artistul s-a născut în 10 martie 1950, la Caransebeş, părinţii săi fiind Ion şi Elena. Şcoala generală o face în Caransebeş, apoi urmează Şcoala profesională la Oţelu Roşu, specialitatea electricieni. Încă de aici a început să cânte, cu ocazia unor serbări şcolare. Talentul şi dragostea de cântec le-a moştenit de la tatăl său. Primul loc de muncă după absolvirea Şcolii profesionale a fost la Reşiţa, la ICMR, timp de trei ani. Aici, mergând pe la Casa de Cultură, îi întâlneşte pe coregraful Afilon Laţcu şi pe dirijorul Nicolae Perescu, cei care i-au devenit mentori în ale cântecului la Ansamblul Sindicatelor din Reşiţa şi care mai târziu avea să poarte numele „Reşiţeana”. Cu acest ansamblu merge de trei ori în Iugoslavia, iar în 1967 la prima lui emisiune la TVR Bucureşti, unde a interpretat doina „De nimic nu-mi pare rău”, cântec care până la urmă l-a consacrat. Aici îi are colegi de ansamblu pe Iosif Ciocloda, Maria Ardeleanu, Irina Dorobanţu, Florica Roşu şi alţii. Ca orice bănăţean, căutând să se apropie de casă, se angajează ca electrician la CFR Caransebeş, şi totodată solist vocal la clubul acestei unităţi. După trei ani la CFR, după mai multe intervenţii şi lămuriri, este adus şi angajat la OCL Caransebeş, unde se înfiinţează Ansamblul de cântece şi dansuri „Floare Bănăţeană”, al Sindicatului lucrătorilor din comerţ, unde îi are colegi pe Ana Munteanu, Pavel Suciu, Blaj Craia, Sofia Mircea, Viorel Jurchiţă, Paraschiva Bălan, pe subsemnatul, şi unde, ca dirijor, îl reîntâlneşte pe Nicolae Perescu, coregraf fiind Luţă Bunei.

După înfinţarea Ansamblului „Semenicul” la Caransebeş, datorită talentului său, este cooptat ca solist vocal la această formaţie. Din motive de sănătate, este nevoit să se retragă de aici. Ionică înregistrează mai multe melodii la Radio Timişoara. Prin intermediul subsemnatului, care i-a făcut cunoştinţă cu George Vancu, înregistrează două melodii la Radio Bucureşti, una fiind „Imnul Semenicului”, melodie pe care a învăţat-o cât a colaborat cu acest ansamblu. Ionică este câştigătorul Premiului I la Festivalul de la Băileşti.

Fiind înalt, pe scenă avea o ţinută mai puţin întâlnită la alţi interpreţi. Prin vocea de tenor, caldă-dulce, modulaţiile doinelor, cu un stil propriu, inimitabil, de interpretare, a promovat autenticitatea folclorului bănăţean, desprinsă la şcoala marilor înaintaşi.

Ştefan ISAC