Cu sprijinul şi cu binecuvântarea P.S. Episcop Lucian, un grup restrâns al Corului Catedral „Învierea Domnului” din Caransebeş s-a deplasat zilele trecute în localitatea Deliblata, din Serbia, la Biserica Ortodoxă a Românilor, pentru a participa la un eveniment special, care a avut loc după terminarea Sfintei Liturghii, unde oaspeţii au dat răspunsurile la Slujbă, pentru ca apoi să dea răspunsurile şi la logodna şi cununia tinerilor Dorina şi Jarco Culuzici, aparţinând familiei Mugurel Gavra. Grupul coral a fost condus şi dirijat de Diac. Gheorghe Tisu. Cununia a fost oficiată de preoţii Ioan Liviu Micu – pr. paroh din Deliblata, care s-a născut şi şi-a făcut studiile teologice în Caransebeş, avându-i invitaţi pe Pr. Romulus Ioţa şi Pr. Spasie Miloşevici, din Serbia. Unirea prin căsătorie a tinerilor a avut loc duminică, 29 aprilie, cei doi ştiind că pasul pe care l-au făcut este un eveniment major în viaţa unei persoane, constituind începutul unui nou mod de existenţă şi de gândire.
Din discuţiile purtate cu preoţii Ioan Liviu Micu şi Romulus Ioţa, despre istoricul localităţii, am aflat că denumirea de Deliblata ar însemna „sat blestemat”. Ea provine de la alăturarea cuvintelor deli (tradus din limba turcă, mare) şi sârbescul blato (tradus în româneşte ca noroi). În sârbă, Deliblato, Делиблато, maghiară – Deliblát, germană – Deliblat, localitatea este un sat situat în partea de nord-est a Serbiei, înVoivodina. Aparţine administrativ de comuna Cuvin. La recensământul din 2002, localitatea avea 3.498 de locuitori, din care 80,1% sârbi, 12,6% români, 1,22% iugoslavi, 1,25% maghiari, 1,08 romi, 0,25% croaţi, 0,28% muntenegreni, 3,22% alţii. Cu toţii se înţeleg şi au relaţii de prietenie. Singurul impediment ar fi că aici nu mai există şcoală cu predare în Limba română, ci doar ca materie opţională, câte două ore pe săptămână. Satul a fost atestat documentar pentru prima oară în 1660. Ocupaţia de bază a locuitorilor este agricultura. Această zonă se întinde pe zeci de kilometri de dune de nisip mişcător, despre care se spunea că, în timpul războiului, au înghiţit armatele turceşti. Peisajul, fauna şi flora Dunelor Deliblat sunt deşertice. Din acest motiv, sârbii au denumit aceste dune şi „Evropska Sahara” (Sahara europeană) sau „Banatski Pesak” (Nisipul Banatului). La începutul secolului XIX, dunele au fost stabilizate cu plantaţii de salcâm negru, care nu este pretenţios şi se prinde în nisip. Astăzi, peste jumătate din suprafaţa dunelor este cultivată, iar unele zone dispun de un fond cinegetic bogat. Biserica ortodoxă sârbă din sat a fost construită în anul 1783 şi refăcută în 1906. Biserica ortodoxă românească a fost construită în anul 1925 şi are hramul „Sf. Treime”. Doamna preoteasă M. Luptici a spus că pictura s-a făcut pe vremea când soţul domniei-sale, azi decedat, era preot, şi fiul, tot preot, decedând la vârsta de 45 de ani.
După cununie, toţi invitaţii s-au deplasat la cel mai modern restaurant, aflat într-un cadru pitoresc, „ca în basme”, unde au fost întâmpinaţi şi întreţinuţi cu muzică sârbească şi bănăţeană şi cu un bogat meniu, din acesta nelipsind diverse sortimente de băuturi.
N.A. Despre bogăţia cinegetică de aici, precum şi despre atragerea turiştilor în această zonă unde pot fi admiraţi munţii de nisip cu înalţimi de până la 200 de metri, vom scrie într-un număr viitor al săptămânalului.
Ştefan ISAC
