15.000 mp de teren şi-au schimbat destinaţia



După ce, la sfârşitul anului trecut, consilierii caransebeşeni au aprobat proiectul de hotărâre prin care se acorda SC Transal Urbis SRL un teren în suprafaţă de 15.000 mp, cu destinaţia deponeu pentru deşeuri, pe o perioadă de zece ani, în ultima şedinţă, cea din 31 ianuarie, aleşii municipali au mai aprobat un proiect care vizează operatorul de salubritate din oraş.
Mai exact, ne-a spus directorul Transal Urbis, Ovidiu Chimigeriu, conducerea societăţii a înaintat Consiliului local o Adresă prin care solicită schimbarea destinaţiei acelui teren, din deponeu, în staţie de sortare, unde deşeurile vor fi selectate şi balotate pe fracţii, respectiv PET, carton, sticlă şi doze de aluminiu, cererea fiind aprobată în unanimitate de consilieri. (M. Doman)