Alte 17 cupluri dintre cele mai longevive din Caransebeş au fost premiate zilele trecute de către conducerea administraţiei publice locale. Familiile care în ultimul semestru al anului au împlinit 50 de ani de la căsătorie au primit câte o diplomă, un buchet de flori şi câte un premiu de 500 de lei, semn de apreciere pentru exemplul pe care acestea îl dau generaţiilor mai tinere. Acţiuni de acest gen sunt organizate de administraţia locală de două ori pe an, în preajma sărbătorii de Crăciun şi a celei de Înviere, pentru familiile care sărbătoresc „Nunta de aur”. „Vă felicităm pentru că existaţi, pentru că, prin comportamentul de care aţi dat dovadă toată viaţa, reprezentaţi adevărate modele pentru tineri. Vă dorim multă sănătate, viaţă lungă şi Sărbători fericite !”, a spus Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş.
Emoţionaţi, sărbătoriţii au mulţumit pentru atenţia acordată, au închinat câte un pahar de şampanie oferit de gazde şi au făcut fotografii împreună cu edilul-şef. Profitând de moment, câţiva dintre ei s-au interesat de proiectele de dezvoltare urbană, iar primarul le-a prezentat câteva dintre lucrările ce se vor derula în municipiu, anul viitor. (C. Senco)