Fac ce fac şi văd că în fiecare an, în perioada asta, scriu despre Bacalaureat. Oricât m-aş strădui, se pare că mi-e imposibil să ocolesc subiectul. Nu ştiu cum, dar mereu se iveşte ceva nou care mă face să-mi uit promisiunile de a nu mai scrie despre dascăli, despre părinţi şi copii, despre cât de putred a început să fie totul în jurul meu, nu numai în şcoală, de vreo 20 de ani încoace, şi atunci pun mâna pe stilou şi îmi vărs năduful. Cel mai adesea, compar ce am trăit eu, cu ce văd că se întâmplă acum. De data asta, însă, m-am hotărât să fac lucrurile doar pe jumătate. Am să povestesc şi atât. Şi am s-o fac cât am să pot de sincer, fiindcă întotdeauna mi-a plăcut să fiu cinstit în primul rând cu mine însumi.

Nu am fost niciodată un elev strălucit. Socotesc, acum, că m-am situat în zona aceea, cea mai întinsă, a celor mediocri, poate puţin-puţin mai răsărit decât cei mai mulţi dintre ei. Nu cred că mi-a plăcut să stau acolo fiindcă aş fi fost prost sau leneş, pentru că nu eram nici una, nici alta, dar am fost întotdeauna indisciplinat şi greu de strunit. Am fost şi, recunosc, mai sunt şi acum, un tip căruia nu-i place să i se comande. Şi protestam, iar asta însemna că la Limba română nu citeam niciodată romanele din manual, ci cu totul altele, fără nicio legătură cu programa şcolară. Să nu mai spun cât de mândru eram de asta… Matematică n-am ştiut niciodată, şi nu ştiu nici acum, aşa că o consider un subiect închis. Totuşi, am trecut mereu clasa şi n-am rămas niciodată corigent. La Geografie şi la Istorie se întâmpla, şi încă foarte des, dacă eram întrebat, să nu cunosc nici măcar titlul lecţiei la zi. Cu toate astea, acasă, în bibliotecă sau după pat, aveam compendiumuri şi atlase pe care pur şi simplu le devoram. Iar în ultimul an de liceu, recunosc, decât să fi pus mâna pe carte, am preferat să dau cu piciorul în minge.

Cam aşa stăteau lucrurile în privinţa mea când am dat Bacalaureatul. În prima zi, la Limba română, n-am scris chiar tot, deşi ştiam foarte bine subiectele. Mă durea o măsea şi, după vreo oră, când am socotit că am făcut suficient, am plecat din examen ca să-mi cumpăr antinevralgic. Înainte de asta, însă, i-am şoptit colegei aflate în banca din faţă cam tot ce era important. Aşa ne înţeleseserăm cu o zi înainte. La Matematică nici acum nu ştiu cât de dificile sau de uşoare au fost subiectele; mie totul mi se părea greu. Aşa cum am spus, căzusem la învoială cu colega din faţa mea, care era şefa clasei, să ne ajutăm, eu pe ea la Română, ea pe mine la Matematică. Cum întârzia să-mi dea bileţelul cu rezolvarea problemelor, am pocnit-o cu creionul în cap, ca să-i amintesc că are o datorie la mine. Profesorul supraveghetor mi-a atras atenţia că lovitura aceea nu e modul cel mai fericit de a o invita la un suc după examen. Apoi a zâmbit, s-a căutat prin buzunare şi a ieşit din clasă, ca să fumeze o ţigară la capătul coridorului, lung de 30 de metri.

La Română am luat 9, iar la Matematică am reuşit să scot un 7, fiindcă cred că n-am fost în stare nici măcar să copiez cum trebuie de pe bileţelul pe care, până la urmă, colega mea din faţă mi l-a strecurat pe sub bancă. Cât despre bani, cum meditaţii n-am luat nicio oră, pot să spun că pe mine Bacalaureatul m-a costat 10 lei. Puteam însă să-l iau şi pe gratis. Dacă m-aş fi dus la dentist. Dar domnia şi prostia se plătesc. Şi frica, la fel.