După Primul Război Mondial, pe întreg teritoriul ţării se aflau cimitire în care erau înhumaţi soldaţii morţi la datorie. Aproape fiecare oraş, fiecare comună aveau asemenea cimitire.

Din grija pentru recunoaşterea şi îngrijirea acestora, s-a emis de către conducerea Statului Decretul-Lege Nr. 715 din 14 februarie 1919, prin care se expropriau terenurile unde erau îngropaţi ostaşii morţi în Războiul de întregire a neamului. Această lege avea să fie completată peste un an cu Decretul-Lege Nr. 1693 din 22 aprilie 1920.

Instituţia căreia i-a revenit nobila misiune de a îngriji, înfrumuseţa şi păstra mormintele şi operele comemorative de război a primit denumirea de ,,Societatea Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război”. Înfiinţată prin Decretul 4106 din 12 septembrie 1919, societatea, cu sediul în Bucureşti, avea calitatea de persoană juridică şi beneficia de scutiri de taxe poştale, de transport pe CFR şi de timbru (Monitorul Oficial Nr. 123 din 19.09.1919).

Societatea, deşi era o instituţie bazată în bună parte pe colaborarea voluntară, inclusiv materială, a unor persoane şi organizaţii private, beneficia în acelaşi timp şi de sprijinul financiar al Statului.

Potrivit art. 3 din statut, scopul societăţii era: să descopere locurile unde există mormintele celor căzuţi pentru patrie; să aducă acestor morminte îmbunătăţirile necesare; să se îngrijească de organizarea şi desfăşurarea ,,Zilei Eroilor” cu mare fast religios, şcolar, naţional şi militar.

Fondurile societăţii proveneau din subvenţii, donaţii, cotizaţii, beneficii rezultate din serbări şi reprezentaţii.

Organele de conducere ale societăţii erau Adunările generale şi Comitetele regionale, judeţene şi comunale, subordonate Comitetului Central. Comitetele regionale erau înfiinţate în toate oraşele-reşedinţă ale Corpurilor de armată.

Cu Înaltul Decret Nr. 3530 din 24 august 1920 s-a promulgat ,,Legea pentru cinstirea memoriei eroilor căzuţi”, care prevedea:

– construirea la Bucureşti a unui edificiu comemorativ al războiului de unitate naţională, cuprinzând un cenotaf al eroilor, deasupra căruia trebuia depusă ,,CARTEA DE AUR”, conţinând numele eroilor căzuţi pentru patrie, ridicarea de monumente comemorative închinate eroilor, în toate localităţile unde s-au desfăşurat actele de eroism ale neamului, efectuarea de lucrări pentru construirea, întreţinerea în bună stare şi înfrumuseţarea mormintelor şi cimitirelor eroilor morţi, atât în ţară cât şi în străinătate, prin grija ,,Societăţii Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război” şi sub direcţia Ministerului de Război;

– Comemorarea eroilor căzuţi în război, în fiecare an, în ziua Înălţării Domnului, decretată ca sărbătoare naţională;

– Înfiinţarea în fiecare comună a unui registru numit ,,Cartea de aur”, în care se înscriu: numele tuturor combatanţilor morţi în campania dintre anii 1916-1919 şi care s-au născut în acea comună; numele tuturor cetăţenilor care au murit din cauza actelor de violenţă comise de duşmani, ei fiind în exerciţiul funcţiunii, sau făcându-şi datoria de cătăţeni; numele tuturor combatanţilor şi necombatanţilor de naţionalitate română, din teritoriile alipite, morţi sub steag străin în teritoriul naţiunii. Această ,,Carte de Aur” se va păstra în localul Primăriilor, în sala de onoare, şi va fi la dispoziţia locuitorilor. Pentru românii morţi în străinătate se va păstra la Legaţia română.

– Familiilor celor morţi în război li se va decerna o diplomă specială; dreptul de a o primi şi moşteni revine: soţiei, copiilor, părinţilor şi fraţilor.

Pentru ca ,,Societatea Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război” să poată îndeplini prevederile de mai sus, s-au stabilit drept fonduri: subvenţiile acordate de Stat, în cuantum anual, de Consiliul de Miniştri; o parte din cota de 10 la sută a timbrului de asistenţă; din donaţii; două procente din taxa de 12 la sută încasată de Teatrul Naţional.

Potrivit ,,Legii asupra regimului mormintelor de război din România”, decretată cu Nr. 1699 din 31 mai 1927, ,,Societatea Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război” şi-a schimbat denumirea în ,,Societatea Cultul Eroilor”, cu sediul în Bucureşti, menţionându-i-se calitatea de persoană juridică acordată prin Decretul-Lege Nr. 4106/1919.

Statutul ,,Societăţii Cultul Eroilor” a fost aprobat prin Înaltul Decret Nr. 1130 din 2 aprilie 1930.

În cele opt capitole referitoare la denumire, scop, membri, fonduri, organe de conducere şi administraţie, venituri şi cheltuieli, se îmbină prevederile legilor anterioare menţionate.

,,Instituţia pentru Cultul Eroilor”, înfiinţată în 1919, se găsea în situaţia de a efectua recunoaşterea, identificarea şi centralizarea a peste 400.000 de morminte, împrăştiate în peste 30.000 de locuri, pe întreaga suprafaţă a ţării.

Dintre acestea, aproape jumătate erau răspândite în munţi, improvizate în graba retragerii trupelor, nesistematizate şi fără semne indicatoare.

În decurs de mai mult de un deceniu, ,,Societatea Cultul Eroilor” a realizat următoarele: a centralizat, în cimitire definitive ale eroilor, osemintele a 200.000 de eroi români şi străini, ce se aflau în morminte izolate sau grupuri de morminte răzleţe; a executat repatrierea, din şi în străinătate, a rămăşiţelor a peste 1.500 de eroi, pe baza convenţiilor civile; a construit 106 cimitire de onoare definitive şi 14 mausolee definitive. Dintre cimitirele definitive, 6 sunt exclusiv pentru ostaşii germani şi realizate în colaborare cu delegatul german pentru Cultul Eroilor în România; rămâneau de revăzut şi reorganizat 70 de cimitire provizorii din războiul dintre anii 1916-1919.

După aplicarea, timp de 13 ani, a ,,Legii asupra regimului mormintelor de război”, elaborată în 1927, s-a simţit nevoia ca aceasta să fie revăzută şi completată.

Astfel, a fost promulgată la 27 iulie 1940 ,,Legea asupra Regimului Mormintelor şi Operelor Comemorative de Război”.

Concepută în general după legea din 1927, noua lege aducea, totuşi, modificări esenţiale.

Prin noua organizare se asigura o conducere unitară centrală. Aşezământul era prezidat, ca şi până atunci, de Patriarhul ţării, ajutat în conducere de către un Comitet de direcţie şi o Direcţie generală. Ca organ de presă, avea revista ,,România Eroică”.

Raporturile dintre aşezământ şi Ministerul Apărării Naţionale au rămas neschimbate.

Ministerul Finanţelor ordonanţa şi plătea aşezământului o subvenţie de 8 milioane de lei anual. Societatea a fost desfiinţată în anul 1948 şi s-au înfiinţat alte organe pentru îngrijirea mormintelor de război.

După 1989, fostul Inspectorat General pentru Cultură a creat un compartiment cu atribuţii în domeniul valorificării tradiţiilor militare şi patrimoniului istorico-militar, care a reuşit – împreună cu alte structuri din minister – să realizeze şi să actualizeze fondul documentar al problematicii (fişe, fotografii, schiţe, liste). S-a realizat, ca urmare a cercetărilor arhivistice, o documentaţie referitoare la cimitirele militare, locurile de înhumare şi operele comemorative de război rămâneşti din toate judeţele ţării. Alăturându-se preocupărilor acestei secţii, un grup de ofiţeri în rezervă şi retragere au hotărât să înfiinţeze, în 1991, ,,Comitetul Naţional pentru Restaurarea şi Îngrijirea Monumentelor şi Cimitirele Eroilor”, care, prin Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Nr. 664 din 19.11.1991, căpăta personalitate juridică.

Încă de la înfiinţare, aceasta şi-a dorit preluarea obiectivelor şi activităţilor fostului ,,Aşezământ Naţional pentru Cultul Eroilor”.

Comitetul funcţiona sub patronajul Patriarhiei României şi al Ministerului Apărării Naţionale.

Cu toate greutăţile întâmpinate de-a lungul anilor, mult timp neavând posibilităţi de deplasare în teritoriu, s-a reuşit înfiinţarea, până în prezent, de Comitete judeţene, Comitete municipale şi orăşeneşti, comunale şi săteşti.

Membrii tuturor comitetelor, ofiţeri în rezervă, în retragere şi activi din M.Ap.N. şi M.I., cadre didactice, slujitori ai bisericii, veterani de război, membri ai organelor administraţiei locale etc., desfăşoară activitatea pe bază de voluntariat, fără a fi salarizaţi, comitetul obţinând bani din donaţii şi sponsorizări.

Ca urmare a iniţiativelor şi activităţii comitetelor din teritoriu, au fost construite şi restaurate un mare număr de monumente şi cimitire, numai cu bani şi materiale obţinute din donaţii şi sponsorizări.

Pentru redeşteptarea Cultului eroilor, în special în rândul tinerei generaţii, au fost publicate articole în aproape toate ziarele centrale şi locale, au fost organizate emisiuni TV şi Radio, mese rotunde şi colocvii, au fost ţinute conferinţe în şcoli şi instituţii civile, pe teme legate de eroismul poporului român din toate timpurile.

***

În trei mari războaie (1877-1878, 1916-1918 şi 1941-1945), toate trei victorioase în final, purtate fie pentru dobândirea Neatârnării, fie pentru Reîntregirea Neamului, românii au pierdut peste două milioane de oameni (morţi, dispăruţi pe front, mutilaţi, răniţi sau prizonieri). Şi-au dat viaţa pentru idealurile naţionale, în acelaşi interval de timp (1877-1945), circa 500.000 de români. Dintre aceştia, peste 400.000 şi-au găsit mormântul chiar pe pământul ţării, mai bine de 90.000 fiind îngropaţi în pământ străin, în 30 de ţări mai apropiate sau mai îndepărtate de fruntariile României. Pe cei înhumaţi acasă îi cunoaştem, sau, dacă nu-i cunoaştem, le-am înălţat monumente numite ale ,,Ostaşului Necunoscut”, locuri de veşnică prăznuire şi pomenire. Dar pe unde i-au semănat valurile bătăliilor pe românii căzuţi şi rămaşi departe de ţară?

Într-un număr de 30 de ţări există, în 1.450 de localităţi, cimitire militare sau locuri de înhumare speciale, în care odihnesc pentru vecie rămăşiţele pământeşti ale celor care s-au distins prin jertfa supremă pe câmpurile de luptă, întru veşnicirea Neamului Românesc.

Redăm mai jos tabelul cu numărul ostaşilor români cunoscuţi ori necunoscuţi, morţi şi îngropaţi în alte ţări: