Arhive zilnice: 07/01/2010


PSS Lucian, de Bobotează

Şi acest an, la praznicul Bobotezei şi al Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a oficiat ceremoniale religioase în eparhie. În ajunul Bobotezei, marţi, 5 ianuarie, începând cu ora 9, PSS Lucian a săvârşit slujba Vecerniei, unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, la Mănăstirea ,,Sfântul Ilie […]


Sfântul care I-a deschis uşile lui Mesia

Astăzi sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care îl cinstim pe proorocul care l-a botezat pe Iisus în Iordan. Şirul sărbătorilor de iarnă se încheie cu această zi, închinată sfântului care L-a descoperit oamenilor pe Hristos ca „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”. Despre copilăria lui Ioan […]


Şcoală cu… ,,căldură” mare

Imobilul fostei Şcoli cu clasele I-IV Nr. 3 din municipiul Caransebeş, situat pe Strada Vârful Godeanu, din cartierul Teiuş, a ars la sfârşitul anului trecut, în urma unui nefericit incendiu. De menţionat faptul că, de mai bine de 15 ani, clădirea în cauză este dezafectată, însă este ocupată în mod […]


Telefonul, la vedere!

Agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Caransebeş şi toate instituţiile publice au obligaţia de a afişa la loc vizibil, din exterior, numărul de telefon şi numele unei persoane de contact, astfel încât aceasta să fie prevenită în timp util despre o eventuală situaţie de urgenţă apărută. Măsura […]


Noroc cu centură…

În data de 3 ianuarie, în jurul orei 12.45, pe D.N. 68, în afara municipiului Caransebeş, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. În timp ce I. Ştefan, de 40 de ani, din Caransebeş, conducea un autoturism din direcţia Caransebeş – Oţelu Roşu, pe […]


200.000 de lei pentru Catedrala episcopală

În ultima şedinţă din cursul anului trecut, legislativul local a aprobat solicitarea Episcopului Caransebeşului, P.S.S. Lucian, de a spijini financiar terminarea lucrărilor interioare la Catedrala episcopală ,,Învierea Domnului”, cel mai important lăcaş de cult din judeţ. Consilierii locali au aprobat alocarea sumei de 80.000 de lei pentru executarea mozaicurilor din […]


Comunitatea de Avere din Caransebeş, la 130 de ani

Galeria Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional din Reşiţa a găzduit, în ultimele zile ale anului trecut, vernisajul expoziţiei intitulate ,,130 de ani de la înfiinţarea Comunităţii de Avere din Caransebeş”. Expoziţia, organizată de Serviciul Judeţean Caraş-Severin al Arhivelor Naţionale, cuprinde peste 100 de piese – documente, fotografii, […]


Timpuri foarte noi

Adrian CRÂNGANU Judecând după felul în care se mişcă acum lucrurile, probabil că puţini oameni se mai uită la filmele lui Charlie Chaplin. Şi, totuşi, aşa cum există cărţi mari, sau tablouri ori opere care nu vor muri nici peste o mie de ani, tot aşa e şi cu filmele […]


Vieţi secerate lângă Obreja

În data de 3 ianuarie, în jurul orei 14.20, pe D.N. 68, în afara localităţii Obreja, s-a produs un grav accident de circulaţie, în care şi-au pierdut viaţa două persoane. În timp ce L. Constantin, de 55 de ani, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, conducea un autoturism din direcţia Caransebeş […]