Arhive zilnice: 24/11/2011


O fotografie… la înălţime

Într-una din zilele trecute, cei doi binecunoscuţi împătimiţi ai zborului, caransebeşenii Goe şi Doru Bălăşoiu, au efectuat cu parapanta un tur al muncipiului, ocazie cu care au făcut câteva fotografii din aer ale Catedralei Episcopale din Centrul civic. După cum se poate observa, la crucea care, începând de săptămâna trecută, […]


Lucrurile bunicilor, la „Corneliu Baba”

S.C. Gugulania Art SRL, societate constituită la nivelul Consiliului Local Caransebeş şi al Casei de Cultură „George Suru”, a deschis, la Galeria de Artă „Corneliu Baba”, un spaţiu comercial de tip Consignaţie. Pentru prima oară, la Caransebeş funcţionează un magazin în care se comercializează obiecte vechi, aparţinând unor persoane particulare. […]


Drumul spre dragostea de carte

Şirul evenimentelor găzduite de Sala de lectură a Bibliotecii Municipale „Mihail Halici” din Caransebeş, şi menite să îndrume elevii spre lectură, continuă. În dimineaţa zilei de joi, 17 noiembrie, aici s-a desfăşurat o acţiune cu titlul „Lecturi în dialog”, care a reunit elevi de clasele a IV-a şi a V-a […]


Şmecherii la bancomate

O metodă ingenioasă de înşelăciune a adus bani mulţi în buzunarele unor hoţi de bancomate şi a păgubit sute de oameni în ţară. Răufăcătorii au lipit benzi adezive în interiorul fantei prin care ies bancnotele, astfel că o parte din bani rămâneau lipiţi în interior. De aceea, poliţiştii spun că, atunci […]


Clubul Montan, la 15 ani, tânăr, dar cu experienţă

Clubul Montan Caransebeş a împlinit, recent, 15 ani de la înfiinţare. Sărbătoarea a fost marcată miercuri, 23 noiembrie, printr-o manifestare publică ce a fost găzduită de Aula „1 Decembrie 1918”, a Primăriei municipiului, la ora 14. O oră mai târziu, la Galeria de Artă „Corneliu Baba”, a avit loc vernisajul […]


Caritas-urile îşi dau mâna

Asociaţia Caritas din Caransebeş a semnat recent, o nouă colaborare în domeniul social, cu o asociaţie soră din Cehia. Preşedinţii celor două organizaţii „Caritas” s-au întâlnit la o acţiune umanitară la Oradea, unde au pus bazele unui nou proiect social. Asociaţia din Cehia a început să finanţeze deja 10 porţii […]


A N U N Ţ L I C I T A Ţ I E

Pentru ducerea la îndeplinire a Hotărârii Consiliului Local Caransebeş Nr. 61/31.03.2011, se va organiza în data de 19 decembrie 2011, ora 14, la sediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, licitaţie publică cu strigare, cu adjudecare la cel […]


A N U N Ţ L I C I T A Ţ I E

Pentru ducerea la îndeplinire a Hotărârii Consiliului Local Caransebeş Nr. 51/29.02.2008, se va organiza în data de 16 decembrie 2011, ora 14, la sediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, licitaţie publică cu strigare, cu adjudecare la cel […]


A N U N Ţ

Având în vedere că la două licitaţii anunţate nu s-a prezentat niciun ofertant, pentru ducerea la îndeplinire a Hotărârii Consiliului Local Caransebeş Nr. 270/30.11.2010, se va organiza în data de 8 decembrie 2011, ora 14, la sediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului […]


Notă 10 pentru părinţii de la Grădiniţa PP 1 Caransebeş

Suntem „Curioşii Grupei Mari”… împreună cu educatoarele Elena Vlasie şi Cristina Crăciunescu-Sîrbu, alături de director prof. Ana Buru, coordonatoarele proiectului, de la Grădiniţa PP 1 din Caransebeş, cu care, în perioada 7 – 18 noiembrie, am reuşit să descifrăm o parte din tainele Universului, într-un proiect intitulat „Descoperim Cosmosul”. Fiindcă […]