Arhive zilnice: 22/12/2011


În prag de Sărbătoare Sfântă

 În prag de Sărbătoare Sfântă, ne alăturăm şi noi cetelor de colindători, pentru a aduce caransebeşenilor şi tuturor gugulanilor mesajul divin, că s-a născut Mântuitorul. Fie ca Naşterea Domnului să vă încălzească inimile, să vă aducă mai multă pace şi lumină în suflete, belşug pe masă, spor în toate şi […]


Redacţia ziarului

Redacţia ziarului „Caraş-Severinul în 7 zile” urează tuturor cititorilor şi colaboratorilor săi ca pacea, liniştea, frumuseţea, dragostea şi bunăstarea să le coboare în suflete şi în case. Crăciun Fericit şi La Mulţi Ani!


Timişul, cu doi paşi mai curat

Marţi, 20 decembrie, Aula ,,1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş a găzduit conferinţa finală a Proiectului „Măsuri de protecţie a râului Timiş – Step II”, finanţat prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Serbia, Axa Prioritară 2 – Mediul şi pregătirea mediului înconjurător pentru situaţii de urgenţă, Măsura 2.1 – […]


22!

Împlinirea celor 22 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, care au condus la căderea sistemului comunist, a fost marcată la Caransebeş printr-o festivitate amplă. Cu acest prilej, a fost sfinţit şi un monument din marmură, amplasat pe spaţiul cuprins între sediul fostei Miliţii şi Cercul Militar, acolo unde […]


Se inaugurează Centura!

Centura de ocolire a municipiului Caransebeş urmează să fie inaugurată joi, 22 decembrie, respectându-se astfel termenul de finalizare. Şoseaua are o lungime de peste 12 kilometri şi cuprinde trei pasaje, trei poduri şi patru viaducte, ce traversează râurile Timiş, Sebeş şi Zlagna, dar şi calea ferată. Principalele avantaje ale construcţiei […]


Povestea Buchinului – ,,Satul din pădurea cu fagi”

De curând, a ieşit de sub tipar prima monografie dedicată exclusiv satului Buchin, semnată de inginerul agronom Ioan Radu. Cartea îl trimite pe cititor în anul 1411, la prima însemnare despre ,,aşezarea din padurea cu fagi” sau ,,a oamenilor ştiutori de carte”, cum mai era denumit Buchinul în scrierile vechi, […]


Colinde în memoria eroilor

În după-amiaza zilei de 19 decembrie, a avut loc la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeş tradiţionala manifestare „Alaiul colindătorilor”, aflată la a V-a ediţie. Nouăsprezece cete de colindători din mai multe zone ale eparhiei i-au colindat pe cei prezenţi, veniţi în număr mare în Catedrala din Caransebeş. La manifestare […]


În aceste zile, în care Sărbătorile Creştine

În aceste zile, în care Sărbătorile Creştine se apropie cu fiecare clipă, iar Lumina Sfântă ne intră în suflete şi în case, acum, în prag de An Nou, conducerea Partidului Naţional Liberal le urează, tuturor caransebeşenilor şi gugulanilor, să aibă parte de împliniri, de belşug şi de bucurii, într-un an […]