Arhive zilnice: 20/09/2012


La „Semn de carte”

Autorul s-a întâlnit cu propriile personaje Prieten al artiştilor, Adalbert Gyuris – el însuşi un artist polivalent – a stat, de-a lungul vremii, de vorbă cu personalităţi din cele mai diverse domenii, reuşind astfel să adune o serie de interviuri pe care, ulterior, le-a şi pus la dispoziţia publicului larg, […]


Caransebeşul, în lumina Crucii

În după-amiaza zilei de prăznuire a sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, la intrarea în municipiul Caransebeş dinspre Lugoj a fost sfinţită o cruce luminată, recent înălţată de administraţia locală. Slujba de binecuvântare a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Evenimentul […]


Biserica din Obreja, în sărbătoare

În Duminica a XIV-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei Obreja, din Protopopiatul Caransebeş. Cu acest prilej, Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în Biserica parohială cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. La slujbă au […]


După patru goluri de excepţie: „Doamne, Dumnezeule!”

CSM Lugoj – FC Caransebeş 2-4 (0-3) Runda a treia a Ligii a III-a a programat vineri, 14 septembrie, în Seria a IV-a, meciul dintre CSM Lugoj şi FC Caransebeş, o partidă de care ambele echipe aveau de ce să se teamă. Gazdele, chiar dacă nou-promovate, veneau după o victorie […]


„Naufragiaţi” pe „Insula naivilor”

Ediţia cu numărul 28 a Taberei de creaţie de pictură naivă, organizată de Fundaţia „Artplana Vintilă”, în luna august, la Poiana Mărului, aduce luminii simezelor 26 de lucrări, care pot fi considerate ca reprezentative ale genului. Vizitând Tabăra cu puţin timp înainte de închidere, împreună cu criticul de artă Adrian […]


Un om, un nume

Dr. ing. Florentin Cârpanu, o adevărată personalitate a Banatului (VII) Ajungând la limita de vârstă şi pensionându-se, Florentin Cârpanu continuă să lucreze o vreme într-o altă unitate, achitând, pe bază de norme, asigurările sociale, aceasta urmând să-i restituie integral suma luată în păstrare, în mod eşalonat, pe tot restul vieţii. […]


File de calendar

20 septembrie: 1866 – S-a născut George Coşbuc, poet (d. 1918); 1946 – Prima ediţie a Festivalului de film de la Cannes; 1968 – Inaugurarea Uzinei de la Piteşti, prima fabrică de autoturisme din România. 21 septembrie: 1934 – S-a născut Leonard Cohen, cantautor canadian; 1939 – Primul-ministru român Armand […]


Horoscop

Berbec Activităţile intelectuale vă vor permite să vă puneţi în valoare capacităţile; în cazul în care veţi avea de făcut o investiţie, rezultatele vor fi cel puţin mulţumitoare. La serviciu va fi mare agitaţie, căci va fi nevoie să finalizaţi unele lucrări înainte de termen. Dacă veţi pleca la drum, […]


INCREDIBIL!

România ar fi putut schimba soarta celui de Al Doilea Război Mondial Drama Generalului Gheorghe Avramescu (II) Filon Verca povesteşte: „După această dată se recrutează 70 de legionari care sunt trimişi la Kirschbaum, în regiunea Frankfurt pe Oder, unde era prevăzută constituirea unei forţe militare, la care se vor ataşa […]


A N U N Ţ LICITAŢIE

Pentru ducerea la îndeplinire a Hotărârii Consiliului Local Caransebeş Nr. 104/27.04.2012, se va organiza în data de 25 septembrie 2012, ora 14, la sediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, licitaţie publică cu strigare, cu adjudecare la cel […]