Arhive zilnice: 25/07/2013


Încă două luni, Centura va fi închisă. Caransebeşul rămâne în continuare deschis…

Copisa nu mai lucrează la porţiunea închisă traficului rutier, în aşteptarea unor aprobări de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Mai concret, este vorba despre unele soluţii tehnice propuse de constructorul spaniol, care au fost însă respinse de CNADNR. Întrebat de reprezentanţii administraţiei caransebeşene care ar fi noul termen […]


Fâs!

Trăiesc în interiorul presei, ba chiar în miezul ei – şi când spun asta ştiu exact ce spun şi o fac cu toată răspunderea –, de peste 20 de ani, şi totuşi mi-e foarte greu să-mi explic ceea ce văd că se întâmplă în ultimul timp în această lume a […]


Marcel Vela, sub „aripile” Drapelului de luptă

La sfârşitul săptămânii trecute, primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela, s-a aflat în Capitală, unde a participat la ceremonia de acordare a Drapelului de luptă, Inspectoratului General de Aviaţie al MAI. Invitat de onoare la această manifestare, Marcel Vela a sponsorizat achiziţionarea Drapelului, care a fost înmânat de ministrul Radu Stroe, generalului de brigadă […]


Dezinsecţie în 31 iulie, 1 şi 2 august!

În cadrul şedinţei ordinare de lucru din luna iulie, consilierii caransebeşeni au aprobat programul de dezinsecţie şi decontaminare în municipiu, acţiune care, dacă timpul o va permite, se va desfăşura în zilele de 31 iulie, 1 şi 2 august. Dacă vremea va fi nefavorabilă, această acţiune va fi amânată. Deoarece […]


Un scor parcă mult prea sever…

FC Caransebeş – Metalul Oţelu Roşu 4-1 (2-0) Pe o vreme caniculară, miercuri, 24 iulie, de la ora 18, pe stadionul din Balta Sărată s-a disputat partida FC Caransebeş – Metalul Oţelu Roşu, primul meci amical al ambelor formaţii, în campania de pregătire a viitorului campionat. Prima ocazie a aparţinut […]


Horoscop

Berbec Nu vă lăsaţi influenţat de nemulţumirile persoanei iubite în luarea deciziilor. Energia şi iniţiativa vor fi la nivel maxim. Şi din punct de vedere mental funcţionaţi la limita superioară. Ar fi bine, totuşi, să nu vă implicaţi în activităţi cu grad mare de risc. Vi se vor repartiza noi […]


File de calendar

25 iulie: 1958 – S-a născut Varujan Vosganian, economist, scriitor şi politician de etnie armeană; 1977 – A murit Emil Botta, poet şi actor de teatru şi film (n. 1911); 1978 – În Anglia se naşte primul copil conceput prin fecundare artificială. 26 iulie: 1856 – S-a născut George Bernard […]


Pregătiri – Liga a IV-a

Cea de a doua echipă a clubului FC Caransebeş, pregătită în sezonul trecut de Marius Dulca, s-a retras din campionat, ca urmare a faptului că mulţi dintre tinerii care alcătuiau lotul şi-au exprimat dorinţa de a-şi continua studiile în alte oraşe, o parte au fost cooptaţi în formaţia de Liga […]


Chioşcul care sfidează legea, la Fârliug

În cadrul recentei şedinţe a Colegiului Prefectural Caraş-Severin, primarul comunei Fârliug, Ioan Borduz, a ridicat o problemă căreia, oricât a încercat, nu a reuşit să-i de de capăt. Este vorba despre faptul că în comună există un chioşc de alimente amplasat în faţa şcolii din Fârliug, magazin care nu a […]


A şaptea troiţă din Episcopia Caransebeşului, sfinţită la Sacu

Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul a avut o însemnătate deosebită pe meleagurile localităţii Sacu. Sâmbătă, 20 iulie, a avut loc sfinţirea troiţei ridicate de Consiliul Local Sacu şi Biserica Ortodoxă din localitate, din sume alocate de la bugetul local, la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Situată la hotarul dintre […]