Arhive zilnice: 27/11/2014


Ceas „colindător” în Centrul civic

La începutul acestei săptămâni, ceasul din Centrul civic al municipiului a fost înlocuit cu un altul, administraţia caransebeşeană intenţionând să încadreze noul aparat, care este realizat în stil clasic, în nota încărcată de tradiţie şi de istorie a zonei în care este amplasat. „Am dorit să redecorăm zona astfel încât […]


„Armele” şi-au dat mâna cu lectura la Cercul Militar 

La mijlocul săptămânii trecute, la Cercul Militar din Caransebeş a avut loc o nouă ediţie a acţiunii cultural-educative „Olimpiada cititului”, activitate realizată în mod tradiţional, în colaborare, de Colegiul Naţional „Traian Doda” şi Bilioteca Municipală „Mihail Halici”, la această ediţie implicându-se şi instituţia-gazdă, pentru a asigura o desfăşurare optimă a […]


Rablele, tratate ca nişte… animale

Deoarece în ultimul timp s-a constatat că tot mai multe autovehicule vechi sau caroserii sunt abandonate pe domeniul public, municipalitatea caransebeşeană a trecut la măsuri concrete pentru stoparea fenomenului. Astfel, 22 dintre cei 46 de proprietari de astfel de „rable” au fost înştiinţaţi să le îndepărteze de pe domeniul public.


Programul Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate are undă verde

În conformitate cu Hotărârea Guvernului Nr. 799/2014 privind Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAPD) 2014-2020, Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin a demarat acţiunile care îi revin în implementarea şi derularea POAPD. Au fost transmise către primăriile din judeţ materialele primite de la Ministerul Afacerilor Interne, mai exact, Informarea pentru primării […]


Caransebeşul se pregăteşte de Sărbători

Primăria municipiului Caransebeş a aprobat recent o propunere venită din partea Casei de Cultură „George Suru”, de a achiziţiona un număr de 20 de căsuţe tradiţionale din lemn, executate de o firmă din judeţul Harghita, care vor fi amplasate pe Str. Episcopiei, în Centrul civic, în vederea organizării, timp de […]


Tutunul dăunează grav… libertăţii

O acţiune organizată miercuri, 26 noiembrie, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi în cooperare cu Poliţia de Frontieră Timişoara a dus la descoperirea a două ateliere clandestine în care se […]


O gugulancă a câştigat Crosul „Elevii de azi, campionii de mâine“

Elevii din judeţul Caraş-Severin s-au întrecut în cadrul unui cros finanţat la nivel naţional de Ministerul Tineretului şi Sportului. Crosul, denumit sugestiv „Elevii de azi, campionii de mâine“, face parte din programul ministerial Pierre de Coubertin, fiind organizat pe 22 noiembrie în 20 de localităţi din ţară. Printre acestea s-a […]


Primul Club IMPACT din judeţ se deschide la Colegiul Naţional „C.D. Loga”

Reţeaua Cluburilor  de Iniţiativă Comunitară IMPACT, creaţie a Fundaţiei „Noi Orizonturi”, este activă la nivel naţional şi internaţional începând din 2006 şi se va extinde în acest an şcolar şi în judeţul nostru, prin deschiderea unui nou Club IMPACT la Caransebeş, în premieră pentru Caraş-Severin. În perioada 14-16 noiembrie, la […]


Ucrainenii îşi povestesc istoria

De multe ori, mulţi se întreabă probabil cum, când şi de unde au ajuns ucrainenii pe meleagurile bănăţene… Prozatorul şi publicistul Sorin Preda spune: „Dacă nu ştii de unde ai plecat, rişti să nu ajungi nicăieri, rătăcind mereu străin şi fără întoarcere”. În prezent, sunt puţine lucrări sau documente editate […]


Înfăptuirea Statului Naţional Unitar Român

Dintre marile evenimente care au jalonat şi direcţionat sensul istoriei contemporane a României, Decembrie 1918 se aşează firesc, cu întreaga sa încărcătură valorică, în cununa de glorie a neamului românesc. În acea zi neuitată de 1 Decembrie 1918, acolo, în Cetatea Bălgradului, citadela nimbată de glorie însângerată, între zidurile căreia […]