Arhive zilnice: 23/04/2015


„Pentru vreme frumoasă, distracţie şi vrednicie, cu Dumnezeu, înainte marş!”

  Primăria municipiului Caransebeş şi Casa de Cultură „George Suru” au organizat pe parcursul a patru zile, în perioada 16-19 aprilie, tradiţionalul eveniment intitulat „Ruga de la Oraş”. Manifestarea a debutat joi, 16 aprilie, la scena de spectacole din Parcul Teiuş, cu festivităţile ocazionate de sărbătorirea Zilei Mondiale a Rromilor. […]


Geografia sufletului nostru

A murit Mărioara Zăvoranu. În mod normal, m-ar durea în cot, numai că asta nu e o situaţie obişnuită. Toată seara am stat în pat, am ronţăit grisine, cu gura atât de căscată de ceea ce vedeam la televizor încât de vreo două ori era să-mi scot ochiul cu ele, […]


Episcopia Caransebeşului, la 150 de ani de existenţă

În perioada 18-26 aprilie, sub genericul „Zilele credinţei şi culturii în Caraş-Severin” – ediţia a IX-a, Episcopia Caransebeşului desfăşoară mai multe acţiuni religioase, culturale şi artistice. Manifestările sunt prilejuite de sărbătorirea festivă a hramului noii Catedrale episcopale „Învierea Domnului” din Caransebeş (Duminica Tomii), cu ocazia împlinirii a 150 de ani […]


Cărăşenii, cu pălincă în ţara pălincii

La sfârşitul săptămânii trecute, în Ungaria, la Gyula, s-a desfăşurat cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Pălincă, eveniment la care au participat peste 200 de producători de răchie, printre care s-au numărat şi „ţuicari” din Caraş-Severin, care au venit din comunele Fârliug, Glimboca, Cornereva şi Băuţar, satul Bucova. […]


Horoscop

Berbec Aveţi nevoie de ceva bani, dar şansa nu vă va ajuta într-o prea mare măsură. Ar fi bine să fiţi mai chibzuit cu cheltuielile şi, mai ales, să nu vă implicaţi în activităţi financiare riscante; sunt şanse să rămâneţi lefter. Profitaţi de orice oră liberă pentru a face puţină […]


File de calendar

23 aprilie: 1616 – A decedat William Shakespeare, dramaturg şi poet englez (n. 1564); 1943 – S-a născut Bata Marianov, sculptor, participant la numeroase tabere de profil în Banatul Montan; Creştinii ortodocşi îl pomenesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă. 24 aprilie: 1731 – A încetat din viaţă […]


Istoricul Liviu Groza, omul cu trei certificate de naştere, şi-a deschis o expoziţie acasă

Venerabilul istoric caransebeşean Liviu Groza a amenajat într-una dintre încăperile imobilului unde domiciliază o inedită expoziţie cu caracter permanent. Aceasta prezintă aspecte din viaţa reputatului scriitor şi cuprinde fotografii, documente, obiecte personale, medalii jubiliare şi decoraţii militare care i-au fost decernate în perioada de activitate. Un loc aparte pentru cunoscutul […]


Unitatea Specială „zboară” mai departe

După ce, în cursul anului trecut, la Caransebeş a fost inaugurată Unitatea Specială de Aviaţie, gândită să funcţioneze pe principiul SMURD-ului, pentru a deservi întreaga zonă de vest a ţării în cazul unor situaţii de urgenţă, recent, Primăria municipiului a primit o Adresă de la Inspectoratul General de Aviaţie prin […]


Din luna mai, certificatele de producător, înlocuite de atestate!

Producătorii agricoli îşi vor mai putea vinde marfa în pieţe în baza certificatelor emise în temeiul HG 661/2001 doar încă o săptămână, deoarece, începând cu luna mai, conform prevederilor Legii 145/2014, aceştia vor fi obligaţi să deţină un atestat de producător care înlocuieşte actualul certificat. În ceea ce priveşte producătorii […]