Arhive zilnice: 28/04/2016


Bani pentru asistenţă socială, sport şi cultură, la Caransebeş

            În cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Caransebeş, desfăşurată joi, 14 aprilie, aleşii municipiului au aprobat proiectele câştigătoare la procedura de selecţie pentru finanţarea proiectelor finanţate din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit şi de interes general. „Comisia de analiză a proiectelor propuse pentru finanţare a selecţionat proiecte în […]


Biserica din Parohia Goleț, resfințită de Sfântul Gheorghe

Sâmbătă, 23 aprilie, biserica din Parohia Goleț, Protopopiatul Caransebeș, a fost resfințită de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, chiar în ziua în care este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. La orele dimineții, Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Slujba de resfințire a sfântului lăcaș, […]


Pelerinaj la moaştele Sfântului Nectarie de la Eghina

În Duminica Floriilor, cu voia lui Dumnezeu şi prin osteneala Prea Cuviosului Ieromonah Hristofor Abălaşei – stareţul Schitului Feneş, împreună cu Prea Cucernicul Părinte Sorinel Alexe de la Parohia Peştere, au fost aduse moaştele Sfântului Nectarie de la Eghina, Făcătorul de minuni, în satul Peştere. Acesta a fost un bun […]


Despre natură și protecția mediului, la Teregova

La sfârșitul săptămânii trecute, Rangerii Juniori ai Sitului Natura 2000 Munții Țarcu s-au întâlnit la Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie“ din Teregova, unde s-a desfășurat cea de a treia ediţie a concursului pe teme de natură şi protecţia mediului intitulată „Să cunoaștem mai bine lumea în care trăim“. Un număr de […]


Spectacole sub semnul Crucii

Sub titlul „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase!”, miercuri, 20 aprilie, la biserica „Schimbarea la Faţă” din Reşiţa-Govândari, şi joi, 21 aprilie, în Sala de festivități „Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeşului, a avut loc câte un spectacol prepascal susţinut de Corul „Laudatio” al tinerilor teologi, Grupul Psaltic al Seminarului Teologic, şi […]


Primăriile – banii jos pentru alegeri!

Pentru organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor autorităţilor administraţiei publice locale, Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin a transmis o informare către toate primăriile din judeţ, referitor la cheltuielile care vor fi suportate din bugetele proprii. Astfel, potrivit HG Nr. 54/2016, municipiile, oraşele şi comunele suportă din bugetul local […]


Glasul auster de toacă – glasul istoriei noastre

         Credem că acest obiect a fost folosit încă din primele veacuri creştine, deşi documentele scrise ne lipsesc. Fiind un instrument din lemn sau metal, el se găsea la îndemâna fiecărei biserici şi comunităţi creştine. Utilizarea ei de timpuriu era cerută şi prin aceea că încă nu apăruseră clopotele. Acestea […]