Arhive zilnice: 28/07/2016


Șoc social și economic: Numărul salariaților a scăzut cu 67 la sută!

Potrivit datelor prezentate recent de Direcţia Judeţeană de Statistică din Caraș-Severin, populația a început să îmbătrânească, în sensul că a crescut ponderea demografică a persoanelor vârstnice în totalul populaţiei. Pentru această stare de fapt îngrijorătoare există două explicații: creşterea duratei medii de viață, şi scăderea natalităţii. În ceea ce privește județul Caraș-Severin,  în […]


Fiii Stelelor Căzătoare

          Într-o noapte, nu demult, după ce m-am întors de pe-o parte pe alta de la căldură şi am sfârşit prin a mă consola cu ideea că n-am să pot adormi prea uşor, am aprins televizorul. M-am oprit la un film deja început, o aiureală, dar la ora aia la […]


Volei Club Banatul Caransebeș are un nou antrenor

După plecarea antrenorului Valentin Pereu, care nu și-a îndeplinit obiectivul – calificarea într-o cupă europeană –, Volei Club Banatul Caransebeș a adus la echipă un antrenor tânăr, cu bune rezultate la nivelul cadeților și juniorilor, unde a obținut mai multe titluri naționale cu Tomis Constanța și a calificat, pentru prima dată în […]


Centrul Social de la Jupa, pe ultima sută de metri

Centrul de Reintegrare Comunitară de la Jupa, compus din cinci duplexuri cu două și trei camere, se apropie de finalizare. Asociația Jesus Christ Living Hope Ministry și principalul sponsor al proiectului, societatea TMD FRICTION România SRL, cu susținere din partea Primăriei municipiului Caransebeș, fac eforturi pentru a finaliza lucrările până […]


Horoscop

Berbec Activităţile practice vă vor ajuta să vă folosiţi în mod eficient energia, ceea ce vă va aduce un plus de încredere, de siguranţă. De asemenea, veţi avea posibilitatea să finalizaţi o sarcină de serviciu, dar acest lucru vă va costa un efort suplimentar. Este posibil ca o persoană din […]


File de Calendar

28 iulie: 1794 – A încetat din viaţă Maximilien Robespierre, lider al Revoluţiei franceze (n. 1758); 1929 – S-a născut Jacqueline Kennedy, soţia preşedintelui american John F. Kennedy (d. 1994); 1954 – S-a născut Hugo Chávez, preşedintele Venezuelei (d. 2013). 29 iulie: 1945 – S-a născut Mircea Lucescu, fotbalist şi […]


 „Deşteptă-te, Române”, Imnul nostru naţional

           Denumirea de Imn vine de la grecescul HYMNOS. Acest termen desemna o poezie sau un cântec solemn în care erau preamăriţi în antichitate zeii sau eroii legendari. Ulterior, Biserica Creştină a adoptat imnul în slujbele religioase, ca modalitate de slăvire a Divinităţii. Conform definiţiei ştiinţifice din dicţionare, Imnul este […]


Bănăţenii au împlinit 298 de ani!

Ziua de 21 iulie este reprezentativă pentru locuitorii Ţării Gugulanilor, această dată fiind considerată, conform legii, Ziua Banatului. Data marchează un eveniment istoric de o mare importanţă, şi anume, semnarea Tratatului de la Passarowitz din anul 1718, prin care s-a încheiat războiul dintre Imperiul Otoman pe de-o parte, şi Imperiul […]


Adrian Păunescu va rămâne la Băile Herculane

În cursul săptămânii trecute, în data de 20 iulie, în curtea casei profesorului Ilie Cristescu, din Băile Herculane, a avut loc dezvelirea bustului poetului Adrian Păunescu, în chiar ziua în care maestrul poeziei românești ar fi împlinit 73 de ani. La eveniment au participat și cunoscutul cantautor Andrei Păunescu, fiul […]