Arhive zilnice: 25/08/2016


Minunile evreiești din Caransebeș

Cei care vizitează municipiul Caransebeș și vor să vadă ceva cu adevărat deosebit, nu au decât să-și îndrepte pașii spre una dintre cele mai frumoase sinagogi, nu doar din România, prin stilul arhitectonic, ci aș putea îndrăzni să spun… chiar din lume, iar într-un colț de oraș, printre case și […]


Turism și istorie pe viu, la Ezeriș

Administrația locală a comunei Ezeriș a luat recent hotărârea de a da Centrului de Informare Turistică și o altă destinație decât cea pentru care a fost construit oficial. Astfel, în clădire a fost amenajat un muzeu al satului, unde sunt expuse obiecte bisericești, cărți vechi și fotografii, dar mai ales […]


Ion Chichere are, în sfârşit, concursul meritat!

Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa şi Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” Caraş-Severin, Lions Club Reşiţa Montană, cu ajutorul Cenaclului Literar „Semenicul” din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor Reşiţa, organizează prima ediţie a Concursului Naţional de Poezie „Ion Chichere”. Concursul se adresează creatorilor cu vârsta de până la 35 de […]


Cărți noi la Biblioteca „Mihail Halici”

La sfârşitul lunii iulie, Biblioteca Municipală „Mihail Halici” din Caransebeş şi-a îmbogăţit fondul de carte cu un număr de 178 de titluri, în valoare de 4.000 de lei. Dintre cărţile nou-intrate amintim: Christa Poppelmann – 1.000 de erori din cultura generală. Incredibil, dar adevărat!; Max Gallo – Nero. Domnia Antihristului, […]


Nici Bac-ul nu e lipsit de riscuri

Nouă persoane au fost rănite într-un accident rutier produs luni, 22 august, în apropiere de Soceni. Este vorba despre mai multe cadre didactice din Reșița, care se întorceau de la supravegherea examenului de bacalaureat cu un microbuz școlar, vehiculul fiind acroșat de un TIR care a derapat pe carosabilul umed. […]


Dosar penal pentru un… fulger!

Un cioban a murit vineri, 19 august, după ce a fost lovit de un fulger pe Vârful Țarcu. Bătbatul care și-a pierdut viața avea 46 de ani și se afla la o stână situată pe munte. Nu era căsătorit și locuia cu părinții în satul Zorile, comuna Copăcele. Poliţiştii care […]


De 12 ori șah-mat la Slatina-Timiș!

Cocheta sală de conferinţe de la etajul clădirii ADAMS – Asociaţia de Ajutor Mutual Slatina-Timiş – a găzduit joi, 18 august, începând cu ora 10, un simultan de şah susţinut de M.I. Tiberiu Mănescu. Au răspuns provocării tânărului maestru 12 jucători din localitate, de la tinerii elevi Petrişor Cărăbaş-Neagu şi […]


Şarpele mâniei, un foc nestins al răutății

 Mânia este unul din viciile ce hrăneşte duhul răutăţii. Ea vine în sufletul omului şi-i întunecă raţiunea. În momentul în care omul se lasă anesteziat, aş putea spune, de acest viciu, îşi pierde raţiunea şi face fapte necugetate. Am putea numi mânia şi o lipsă temporară a înţelepciunii. Pentru o […]