2017 vine cu modernizări la Ezeriș


Primarul localității Ezeriș, Ioan Rusu, ne-a informat că ultimii 4 km de drum din centrul de comună și 2 km din satul aparținător Soceni, pe care nu s-a turnat încă asfalt, vor fi modernizaţi printr-un proiect european, în acest sens edilul semnând deja un contract prin care administrația va primi suma de 915.000 de euro. Căminele culturale sunt alte două obiective spre care și-a îndreptat atenția Primăria, astfel că la AFIR a fost depus un proiect în valoare de 500.000 de euro, pentru reabilitarea şi modernizarea celor două clădiri.

„În ce priveşte reabilitarea drumurilor, urmează licitaţia pentru desemnarea căştigătorului. Dacă totul va decurge normal, lucrările ar putea demara la începutul anului viitor, și tot atunci ar putea începe şi reabilitarea căminelor culturale”, a spus Ioan Rusu. (M. Doman)