Arhive zilnice: 11/01/2018


La Caransebeş, parcările au rămas în pană

Unul dintre proiectele care a stârnit controverse între consilierii liberali şi cei social-democraţi în şedinţa de vineri, 29 decembrie, şi care, într-un final, a „picat” la vot, a fost cel referitor la aprobarea Regulamentului de funcţionare a sistemului de taxare a staţionării şi parcării autovehiculelor în municipiul Caransebeş. În vechiul […]


Come on!

Primul oşean în carne şi oase cu care am dat nas în nas era beat cui şi n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să sară cu coasa la mine. Eu eram leşinat de sete şi speriat de moarte, aşa că am băgat imediat cartuş pe ţeava pistolului-mitralieră AKM […]


Reabilitarea spitalului din Caransebeş, trântită în plenul Parlamentului

Cu ocazia dezbaterii, la sfârşitul anului trecut, a proiectului Legii bugetului de stat pe 2018, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, senatorul PNL de Caraş-Severin, Marcel Vela, a susţinut un amendament privind bugetul Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş. Propunerea parlamentarului cărăşean viza Anexa Nr. 3/26 a Ministerului Sănătăţii, Proiectul Nr. […]


Fără containere pentru textile la Caransebeş!

Un proiect de hotărâre important pentru comunitate a fost respins în şedinţa Consiliului Local Caransebeş, care a avut loc vineri, 29 decembrie, aleşii social-democraţi abţinându-se la vot. Este vorba despre cel referitor la atribuirea în folosinţă gratuită, pe o perioadă de cinci ani, către SC Transal Urbis SRL, a nouă […]


Gunoaiele au „vilă” la Lupac

Cu o întârziere de aproape doi ani, autorităţile judeţene au predat luni, 8 ianuarie, Centrul Integrat de Management al Deşeurilor de la Lupac  către operator – compania Girexim Universal SA din Piteşti, după ce, la finele săptămânii trecute, a avut loc recepţia finală a investiţiei. Deponeul este dotat cu staţii de […]


Şi n-a mai fost gerul Bobotezei…

La Praznicul Botezului Domnului, sărbătorit sâmbătă, 6 ianuarie, pe o vreme care anunţa mai degrabă venirea primăverii, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârşit, în Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din municipiu, Sfânta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În timpul […]


I-a „schimbat” 13.800 de lei cu… 0 bani

Într-una din nopţile începutului de an, poliţiștii caransebeşeni au fost sesizați printr-un apel la 112, de către un bătrân în vârstă de 79 de ani, din localitate, care le-a spus că un necunoscut i-a sustras o sumă mare de bani din locuință. Polițiștii s-au deplasat imediat la locuinţa bătrânului, iar […]


Horoscop

Berbec Barometrul dv. afectiv va atinge limita superioară. Veţi avea nenumărate ocazii de a vă petrece timpul liber în compania persoanei iubite, ceea ce vă va ajuta să vă mai relaxaţi. Nu este momentul să vă manifestaţi suspiciunile, dacă ele există, şi nu daţi curs pornirilor impulsive, dacă doriţi să […]


File de calendar

11 ianuarie: 1753 – A fost deschis British Museum din Londra, unul dintre cele mai vechi şi mai impozante muzee din lume; 1922 – Este folosită pentru prima dată insulina în tratarea diabetului; 1947 – S-a născut Bryan Robson, jucător englez de fotbal. 12 ianuarie: 1876 – S-a născut Jack London, scriitor englez (d. 1916); […]


Excedentul bugetar merge în terenurile de sport

În cadrul şedinţei extraordinare de luni, 8 ianuarie, a Consiliului Local Caransebeş, aleşii municipiului au aprobat acoperirea definitivă a deficitului Secţiunii de Dezvoltare, în sumă de 1,3 milioane de lei, din excedentul bugetului local. Conform declaraţiilor primarului Felix Borcean, excedentul bugetar este rezultat din nefinalizarea investiţiilor în terenurile de sport. […]