Arhive zilnice: 26/09/2019


Mici şi-ai nimănui

Nu mai ţin minte acum care lider sindical, oricum, unul gras ca o balenă, vorbea zilele trecute la televizor despre inechitatea – repet ce a spus el, fiindcă dacă ar fi fost după mine aş fi folosit cu totul alt cuvânt – din societatea românească, adică despre diferenţele monumentale dintre […]


Caransebeşul, asfaltat cu bani de la guvern? 1

Într-o recentă conferinţă de presă, primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a vorbit despre un proiect de 60 de milioane de lei, finanţat prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, la Comisia Națională de Strategie și Prognoză, prin intermediul căruia ar urma ca toate străzile din municipiu să fie asfaltate. Edilul a declarat […]


Liderii de sindicat nu vorbesc de şpaga din spital!

Aşa cum am relatat în ediţia trecută a ziarului nostru, unul dintre punctele cele mai fierbinţi ale şedinţei extraordinare a Consiliului Local Caransebeş de luni, 16 septembrie, a fost cel referitor la modificarea structurii existente, completarea şi actualizarea Organigramei şi modificarea Statului de personal din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă. […]


Alex Velea şi Carmen Şerban, la Serbările Caransebeşului 1

În organizarea Primăriei, a Consiliului Local al municipiului şi a Asociaţiei Culturale „PORDAMPI” Timişoara, în perioada 20-22 septembrie, în Parcul Teiuş au avut loc Serbările Caransebeşului. Astfel, vineri, şi-au dat concursul Adela Jurchescu, Doru Petrean, Maria Didraga, Dumitru Stoicănescu, Camelia Lupulescu, Alisa Toma şi Ansamblul „Junii Gugulani”, iar sâmbătă, 21 […]


Curăţenie generală la Caransebeş! 1

Sub genericul „Important e să participi. Şi mai important e să revii”, sâmbătă, 21 septembrie, la Caransebeş s-a desfăşurat o nouă acţiune – „Let’s Do It Caransebeş” – care a arătat că gugulanii au înțeles cât de importantă este implicarea, dar și responsabilitatea de a proteja mediul înconjurător și curățenia […]


Preţuri în Piaţa Gugulanilor 1

În aceste zile, producătorii agricoli care îşi desfac marfa în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş, cea mai atrăgătoare din judeţ, conform statisticilor, practică următoarele preţuri: brânză dulce – 13-15 lei/kg, urdă – 12-15 lei/kg, caş de oaie – 20-22 lei/kg, caş de vacă 10-14 lei/kg, smântână (borcan) – 10-12 lei/kg, telemea […]


Horoscop

Berbec Activităţile extraprofesionale pe care le aveţi în program vor fi date peste cap de un eveniment oarecum neaşteptat. Relaţia cu persoana iubită nu vă mulţumeşte, dar nici nu este cazul să–i faceţi reproşuri. Banii pe care îi aşteptaţi vă vor parveni cu oarecare întârziere. Proiectele dv. ar putea avea […]


File de calendar

26 septembrie: 1889 – S-a născut Martin Heidegger, filosof german (d. 1976); 2008 – A murit Paul Newman, actor şi regizor american (n. 1925); 2016 – A încetat din viaţă Ioan Gyuri Pascu, muzician și actor (n. 1961). 27 septembrie: 1914 – A decedat Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, rege al României […]