Arhive zilnice: 12/01/2022


Caransebeşeanca Lia Lungu, una dintre vocile filmului „Encanto”

„Encanto”, noul film de animaţie Disney care a avut premiera în cursul lunii noiembrie a anului trecut, „deschide noi începuturi, noi uși, și ne revitalizează simțurile, deoarece muzica este cel mai special pansament al oamenilor, este momentul când, împăcați cu adevărat cu noi înșine, putem fi sinceri și noi înşine […]


Culer

M-am străduit, mai mereu, să înţeleg cum funcţionează lumea în care trăiesc, dar mărturisesc că doar rareori am reuşit. Când am crezut că m-am apropiat cât de cât de un răspuns, s-a dovedit că ori am fost prea naiv şi în realitate lucrurile stăteau cu totul altfel decât le vedeam […]


3.000 de sticle cu agheasmă la Caransebeş, de Bobotează 1

Joi, 6 ianuarie, credincioşii din Caransebeş au sărbătorit Praznicul Botezului Domnului, prin participarea la Liturghie și la Sfințirea Aghesmei Mari la Catedrala Episcopală, slujbele fiind oficiate de PS Lucian, alături de un sobor de preoți și diaconi. În final, participanţii la eveniment au fost binecuvântați cu apă sfințită de către […]


Nevoia de bibliografie (II)

Recent a ieșit de sub tipar cel de-al doilea volum al prof. univ. dr. Dumitru Jompan, din seria intitulată ,,Bibliografia lucrărilor științifice ale intelectualilor Văii Bistrei (Oțelu Roșu)”. Este cel de al nouăzeci şi patrulea volum pe care distinsul profesor de pe Valea Bistrei îl publică. Cartea de față pune […]


Preţuri în Piaţa Gugulanilor

În aceste zile, producătorii agricoli care îşi desfac marfa în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş, cea mai atrăgătoare din judeţ, conform statisticilor, practică următoarele preţuri: brânză dulce – 15 lei/kg, caş de oaie – 30-35 lei/kg, urdă – 12-15 lei/kg, smântână (borcan) – 15 lei/kg, telemea de vacă – 25-30 lei/kg, […]


Cultura, sărbătorită la Caransebeş

Colegiul Naţional „Traian Doda”, Biblioteca Municipală „Mihail Halici” şi Casa de Cultură „George Suru” organizează vineri, 14 ianuarie, de la ora 12, la sediul Bibliotecii din Caransebeş, manifestarea cultural-artistică dedicată aniversării Zilei Culturii Naţionale. Programul acţiunii va cuprinde o prezentare susţinută de prof. Maria Vânătoru referitoare la viaţa şi activitatea […]