Arhive zilnice: 24/05/2023


Nu mai vreau!

Nu mai vreau nimic din toate astea, fiindcă m-am săturat! Pân-aici mi-a ajuns! Aşa voiam să-mi încep articolul. Apoi, m-am gândit că nu pot să arăt locul până unde mi-a urcat lehamitea, iar dacă aş fi încercat să explic n-ar mai fi avut niciun farmec, şi, în plus, nu-mi stă […]


S-au reluat activitățile Ranger Junior în Munții Țarcu

Așteptat cu nerăbdare de către copiii şi profesorii din școlile din comunitățile învecinate Munților Țarcu, în perioada aprilie-septembrie 2023 se desfășoară cea de a noua ediție a proiectului Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munții Țarcu, desfăşurat de Asociaţia Altitudine – Filiala Banat. Proiectul este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat […]


Sărbătoare de zile mari la Constantin Daicoviciu

Duminică, 21 mai, de Sfinţii Constantin şi Elena, Căminul Cultural din Căvăran a găzduit cea de a treia ediţie a Zilelor comunei Constantin Daicoviciu, manifestare care a reunit atât comunitatea locală, cât şi mulţi fii ai satului şi invitaţi dornici să sărbătorească şi să marcheze acest moment. Sărbătoarea a fost […]


Baza sportivă de la Jupa, modernizată

Baza sportivă de la Jupa a fost modernizată, recent, prin montarea unui covor sintetic pe suprafața asfaltată. Începând din această vară, terenul va putea fi închiriat pentru a se organiza meciuri de fotbal. Investiția a fost realizată integral din bugetul local al Primăriei municipiului Caransebeș. (S. Rogoz)


Preţuri în Piaţa Gugulanilor

În aceste zile, producătorii agricoli care îşi desfac marfa în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş, una dintre cele mai atrăgătoare din judeţ, conform statisticilor, practică următoarele preţuri: brânză dulce – 15-18 lei/kg, smântână – 45-50 lei/kg, caş oaie – 50 lei/kg, urdă – 20 lei/kg, telemea de vacă – 30-35 lei/kg, […]


Trei pompieri din Caransebeş, în finala pe ţară a Campionatului de minifotbal

În perioada 17-19 mai, în municipiul Drobeta-Turnu Severin a avut loc etapa zonală a Campionatului de minifotbal – Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România. Lotul reprezentativ al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin, din care au făcut parte şi caransebeşenii Denis Arjocan, Petru Hrelescu şi Milorad […]


Weekend bun pentru atleţii caransebeşeni

Sâmbătă, 20 mai, la Timişoara a avut loc cea de a IV-a ediţie a concursului Junior Athletics Championship, întrecere la care C.S.M. Caransebeș a participat cu un număr de 14 sportivi. Toţi copiii au reuşit recorduri personale, o mare parte dintre ei clasându-se în primii zece. Tot sâmbătă, şi tot […]


Bronz pentru Caransebeş, la Arad

La sfârşitul săptămânii trecute, la Arad s-a desfăşurat Concursul național de judo U13. La această competiţie, Adriana Litu, legitimată la CSM-Energetica Caransebeş, a obţinut un nou rezultat excelent la categoria +57 kg, urcând pe treapta a treia a podiumului de premiere. Sorin ROGOZ


Ancorați în trecut

„Pentru oamenii pierduţi, trecutul este apăsare, pentru cei vii, este hrană“, spune Vasile Andru în „Noaptea Împăratului“. Foarte multă înțelepciune se află în spatele acestor cuvinte. Trecutul este hrană pentru cei care știu să trăiască cu adevărat. Pas cu pas, firimitură cu firimitură, ne-am înțelepțit, prin fiecare părticică adunată în […]