Arhive zilnice: 24/04/2024


1601, anul în care Caransebeşul ar fi putut schimba istoria României

De Romulus Pîrvu am auzit prima dată acum câţiva ani, când, împreună cu muzicologul Dumitru Jompan, şi-a lansat la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeş două cărţi, „Nouă decenii într-un roman” şi „Pe un fir al destinului”, şi tot atunci l-am şi cunoscut. Prima impresie pe care mi-a făcut-o […]


România Minus Unu

Cred că dacă aş putea fi prietenul meu, sau să-mi fiu măcar o simplă cunoştinţă, eu mi-aş spune Minus Unu. Nu ştiu cum mi-a trecut prin cap să scriu trăsnaia asta, dar bănuiesc că mă gândeam la alegerile care au să vină şi la felul în care o să mergem, […]


Protecţia drepturilor persoanelor cu handicap

Un mediu social neadaptat deficiențelor persoanelor cu handicap limitează acestora accesul cu șanse egale la viața societății, acest lucru necesitând în permanență măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale. Una dintre problemele cu care se confruntau adesea aceste persoane era limitarea accesului în mijloacele de transport în comun, […]


Autobază pentru transportul electric din Caransebeș

Primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a dat recent publicității primele imagini cu autobaza care se construiește în zona Caromet pentru mijloacele de transport electric, achiziționate prin PNRR. Este vorba despre fotografiile cuprinse în proiectul noii autobaze unde vor staţiona cele patru autobuze electrice din Pipirig care va fi realizată în 2024-2025, […]


Preţuri în Piaţa Gugulanilor

În aceste zile, producătorii agricoli care îşi desfac marfa în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş, una dintre cele mai atrăgătoare din judeţ, conform statisticilor, practică următoarele preţuri: brânză dulce – 20 lei/kg, smântână – 45-50 lei/kg, caş vacă – 30 lei/kg, urdă – 20-25 lei/kg, telemea de vacă – 30-35 lei/kg, […]


Marian Corduneanu, director de marketing al AJF Caraş-Severin

La sfârşitul săptămânii trecute, în funcţia de director de marketing al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin a fost numit caransebeşeanul Marian Corduneanu. El este reprezentantul Consiliului Local Caransebeş, al cărui membru este, în Consiliul de Administraţie al Clubului Sportiv Şcolar din municipiu. Prin implicarea sa, firma Benning a devenit, recent, […]


Tiberiu Alexandru – 110 ani de la naștere

Profesorul și dirijorul, folcloristul și muzicologul Tiberiu Alexandru a văzut lumina zilei în data de 14 mai 1914, în comuna Ilimbav, județul Sibiu, din părinţii Andrei şi Persida Alexandru. Tatăl său a fost învăţător la şcoala din Ilimbav, iar mama sa a fost de loc din Caransebeş. Se cuvine ca, […]


Nou set de echipament pentru tinerii fotbalişti de la CSŞ Caransebeş

Recent, după disputarea, pe Stadionul CFR din Parcul Teiuş, a partidei dintre CSŞ Caransebeş şi Nera Bozovici, din cadrul Campionatului Judeţean U15 de fotbal, meci încheiat cu victoria elevilor pregătiţi de Rivelino Sbenghea, tinerii fotbalişti caransebeşeni au primit un nou echipament de prezentare, de vară, constând din 26 de tricouri […]


Dumitru Rujan: „Vom găsi cele mai bune soluții și proiecte pentru o viață mai bună pentru toți caransebeșenii”

Liderul liberal cărăşean Ion Marcel Vela, precum și întreaga echipǎ a PNL Caraș-Severin îl susțin pe tânărul deputat Dumitru Rujan pentru Primăria Caransebeșului. Este pentru prima datǎ în istoria post-decembristǎ a Caransebeșului când cineva renunțǎ la o funcție naționalǎ pentru a veni acasă şi a lupta pentru orașul sǎu, implicându-se […]