Mărioara Murărescu s-a născut în 1 octombrie 1947, la Câmpulung Muscel, în familia unui preot, după 18 ani de la căsătoria părinţilor ei. Despre copilăria sa, povesteşte: „Bunicul meu cânta la caval şi mergea cu oile, era cioban. Pleca dimimeaţa, venea seara, îl vedeam rar, mă lăsa dormind, mă găsea dormind. Dar găseam lângă patul meu, când mă trezeam, o crenguţă cu alune sau fructe de pădure, şi ştiam că a trecut pe acolo bunicul. Ziua mă jucam cu verişoarele mele, dar eram un copil mai retras”.
A urmat Conservatorul din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1970, fiind o studentă eminentă, însă a trebuit să renunţe la planul de a deveni soprană, după o operaţie de amigdalită care i-a schimbat vocea. În al patrulea an de studii a fost remarcată de profesorii Emilia Comişel şi Gheorghe Oprea, care i-au îndrumat paşii spre muzica populară. De la ei a învăţat să privească folclorul ca pe „ceva viu, care ne reprezintă, şi prin care putem să cunoaştem neamul acesta”.
Mărioara Murărescu a devenit celebră ca realizatoare şi prezentatoare a emisiunii de televiziune „Tezaur Folcloric”, difuzată la TVR, care s-a întins pe durata a aproape trei decenii. A fost o ambasatoare a folclorului românesc. În 1971 şi-a început cariera la Radioul public, iar din anul 1977 s-a angajat la TVR ca realizator de emisiuni folclorice. Prima încercare de realizare a celebrei emisiuni „Tezaur Folcloric” a avut loc în 1978, dar abia în 1982 a primit spaţiu fix în grila de programe a televiziunii.
De-a lungul carieriei, Mărioara Murărescu a organizat numeroase festivaluri de folclor, concerte de colinde, emisiuni duplex cu Televiziunea Moldova, la Bucureşti şi Chişinău. De asemenea, a realizat primul disc de aur „Tezaur Folcloric” (1992), prima casetă video „Tezaur Folcloric” (2000), lucrarea „Cu ochii lumii” (cuprinzând diverse opinii despre emisiunea „Tezaur folcloric”). Ea a străbătut ţara în lung şi-n lat, căutând piese originale de folclor, pe care le-a adunat în arhiva folclorică a emisiunii. Alte emisiuni realizate şi prezentate de Mărioara Murărescu au fost „Cântecul amintirii… Amintirile cântecului” şi „Patrimoniu etno-folcloric” (TVR Cultural).
A primit, printre altele, Premiul pentru cercetare, pentru lucrarea „Cântecul propriu-zis din Muscel” (1971), Prix folclorique (1977), Premiul criticii muzicale „Mihai Jora” (1993), Premiul Ethnos (1995), Premiul „Dragoş Vrânceanu” (1996), Premiul de excelenţă acordat de Fundaţia Ethnos (1998). În aprilie 2009, Mărioara Murărescu a fost decorată cu Ordinul „Steaua României”, în grad de Cavaler. Anul acesta, la Salonul de carte Bookfest, a fost lansată, la Editura Litera, colecţia „Mari interpreţi de folclor”, şi anume Maria Lătăreţu, Ioana Radu, Drăgan Muntean, Elena Roizen, Valeria Peter Predescu, Florica Ungur, Maria Răchiţanu Voicescu, Ion Cristoreanu, Ileana Sărăroiu, Titiana Mihali. Redau ce a scris Mărioara Murărescu pe coperta din faţă a acestor CD-uri. „Haide omule,/ Călătorule,/ Tu, grăbitule,/ Poate te opreşti,/ Să te odihneşti,/ Un cântec s-auzi,/ În suflet s-ascunzi,/ Dorul de lumină,/ Dor de vreme bună…” .Bătrânii noştri credeu în puterea cântecului. Spuneau ei că, prin cântec, poţi îmblânzi şi fiarele. De unde vine puterea cântecului? Dar puterea celui care cântă?
În anul 2008, Mărioara Murărescu a fost diagnosticată cu cancer la sân, suferind două intervenţii chirurgicale şi mai multe şedinţe de chimioterapie. Boala a recidivat însă, după o vreme, la tiroidă, ceea ce a făcut necesară o altă intervenţie chirurgicală. În noiembrie 2012, ea declara că nu mai are motivaţia să lupte cu boala, fiind hotărâtă să se bucure de familia ei. Din cauza bolii a trebuit să se pensioneze. În data de 7 iunie 2013 a apărut ştirea că ar fi internată în stare gravă la Cluj-Napoca. Mărioara Murărescu a încetat din viaţă în noaptea de 30/31 ianuarie 2014, la vârsta de 66 de ani, după cinci ani de suferinţă.
N.A. Am cunoscut-o pe Mărioara Murărescu în anul 1976, pe când încă lucra la Radio Bucureşti. Eram cu Alexandru Fabian, redactor la Radio, în lift, mergând spre barul de aici pentru a bea o cafea. Atunci a urcat şi Mărioara Murărescu, o tânără foarte frumoasă, trăsături pe care şi le-a păstrat până a plecat dintre noi, s-au salutat, am luat trei cafele şi ne-am aşezat la o masă. Am fost prezentat ca un tânăr interpret din Banat, care a venit la Bucureşti pentru înregistrări la radio.
În anul 1977, Mărioara Murărescu s-a angajat la TVR Bucureşti, printre alţii fiind recomandată şi de Eugen Gal, redactor de muzică populară la TVR şi secretar de partid la aceeaşi instituţie. Probabil Mărioara Murărescu, ascultând melodiile mele din Radio, am fost invitat pentru filmări la TVR. Pot să spun că am fost alături de alţi interpreţi la toate revelioanele pe care le realiza împreună cu alţi colegi. Din Banat, cel puţin, eram întotdeauna vreo cinci sau şase, la un revelion alăturându-ni-se şi Ion Cristoreanu, deoarece eram puţini faţă de celelalte zone folclorice.
De când am cunoscut-o, de ziua de naştere şi de cele două sărbători ale Sf. Mării o sunam la telefon. Prima dată când am făcut-o, în 15 august, mi-a spus că domnia-sa sărbătoreşte ziua de 8 septembrie (Naşterea Maicii Domnului), şi m-am conformat.
Aşa cum mi-au spus mai mulţi colegi, Mărioara Murărescu era o persoană „pretenţioasă”, care ţinea cont de repertoriu, de costumul popular şi de tot ceea ce înseamnă tradiţiile folclorului românesc, de aceea „foarte greu un solist putea să pătrundă în emisiunea sa”. Am fost invitat şi la „Tezaur Folcloric”, cel realizat la Reşiţa, şi am să redau prezentarea pe care mi-a făcut-o atunci. „Un interpret pe care eu îl cunosc de ani şi ani, din emisiunile de folclor cu totul speciale pe care le realiza un coleg de-al meu, bănăţean de-al dumneavoastră, Eugen Gal. Ştefan Isac era nelipsit în aceste emisiuni, aşa cum nelipsit era Banatul din emisiunile domnului Gal. Ştefan Isac, solist al unor celebre ansambluri bănăţene, acum revine pe scenă în faţa dumneavoastră, aici, la Reşiţa, în emisiunea «Tezaur Folcloric»”.
Pentru ultima dată, ne-am întâlnit în anul 2011, când s-au aniversat 55 de ani de la înfiinţarea TVR. De atunci ne-am auzit la telefon de ziua de naştere a dânsei şi de ziua numelui. Când am aflat că este diagnosticată cu cancer, în 2008, vorbind la telefon, am încurajat-o, spunându-i că şi soţia mea a fost operată în anul 1993, tot de cancer, şi că au trecut de atunci 15 ani şi se simte bine. În septembrie 2012, nu a mai răspuns la telefon, fiind grav bolnavă. La aflarea tristei veşti a trecerii în nefiinţă, neputându-mă deplasa la Bucureşti, fiind gripat, am transmis, prin Elise Stan, sincere condoleanţe fiului Petru.
Ştefan ISAC