Împlinirea celor 22 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, care au condus la căderea sistemului comunist, a fost marcată la Caransebeş printr-o festivitate amplă. Cu acest prilej, a fost sfinţit şi un monument din marmură, amplasat pe spaţiul cuprins între sediul fostei Miliţii şi Cercul Militar, acolo unde în 21 decembrie 1989 s-au tras primele gloanţe. „Caransebeşul, al treilea oraş din ţară declarat liber de comunism, are de-acum un monument închinat memoriei eroilor de la revoluţie. Mulţumim primarului, consilierilor şi tuturor celor care au făcut ca acest vis mai vechi al nostru să se împlinească”, a spus Zaharia Drăghiţă, preşedintele Asociaţiei Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie `89, care s-a arătat nemulţumit de faptul că din cei 13.000 de oameni care-şi strigau libertatea, acum, la manifestările omagiale, participă foarte puţină lume. Slujba de sfinţire a monumentului şi de pomenire a eroilor a fost oficiată de P.S. Lucian, Episcopul Caransebeşului. „Atunci, oamenii au ieşit în stradă având doar credinţa că Dumnezeu, atât de hulit de comuniştii atei, îi va ajuta să învingă. Indiferent de confesiune sau etnie, atunci toţi oamenii ieşiţi în stradă s-au închinat şi s-au rugat. Şi Dumnezeu îi ajută pe toţi cei curaţi, cinstiţi şi drepţi, nu pe impostori şi oportunişti”, a spus, în cuvântarea sa, P.S. Lucian. La rândul lui, primarul a mulţumit tuturor celor care şi-au adus contribuţia la ridicarea monumentului şi a rememorat momentele când Caransebeşul a ieşit în stradă, se cerea eliberarea arestaţilor şi se scanda „Jos Ceauşescu! Jos comunismul”. „Chiar dacă gloanţele şuierau şi nu ştiam dacă a doua zi vom fi liberi sau vom sta în închisori, aşa cum au stat ani îndelungaţi înaintaşii ţărănişti şi liberali, dar nimeni nu a plecat de aici. Spunea Regele Mihai că această ţară nu este a noastră, doar am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Dacă nu ştim să o lăsăm în pace şi linişte copiilor noştri, atunci sacrificiul eroilor a fost zadarnic”, a mai completat Vela.
După depunerea de coroane şi jerbe de flori la Monumentul „In memoriam Decembrie 1989”, participanţii s-au deplasat spre Piaţa Revoluţiei, la troiţa ridicată în urmă cu câţiva ani în cinstea eroilor evenimentelor din decembrie, unde au fost depuse coroane şi jerbe de flori. Membrii delegaţiei Organizaţiei PDL Caransebeş a avut parte de o surpriză neplăcută. Unul dintre participanţii la eveniment a încercat să-i împiedice să depună corona, dar, la intervenţia primarului, situaţia s-a calmat. Cu toate astea, din mulţime s-au auzit huiduieli la adresa actualei puteri.
În cadrul şedinţei festive desfăşurate în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei, Mihail Rădulescu, preşedintele onorific al Asociaţiei Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie `89, a făcut apel la unitate, fiind convins că revoluţionarii trebuie să finalizeze ce au început în urmă cu 22 de ani. Mai radical, Zaharia Drăghiţă a vorbit despre umilinţele la care sunt supuse categoriile profesionale. „Cât mai aşteptăm? Guvernanţii ne fură nouă tot, dar, mai grav, fură viitorul copiilor noştri! A venit timpul să nu ne mai lăsăm călcaţi în picioare!, a mai completat Drăghiţă.
Carmen SENCO