Ca urmare a evenimentelor petrecute în această vară, atunci când, în urma ploilor abundente, cele două pâraie care străbat municipiul – Potocul şi Zlagna – au ieşit din albii şi s-au revărsat pe străzi şi în curţile oamenilor, la sfârşitul săptămânii trecute administraţia caransebeşeană a testat o nouă tehnologie de prevenire a inundaţiilor. Aceasta constă într-o tubulatură din plastic, care înlocuieşte mult mai eficient sacii de nisip şi care poate fi amplasată în orice loc, mult mai uşor decât soluţia clasică reprezentată de sacii cu nisip. Astfel, cu noua tehnologie produsă de o firmă din Danemarca, în doar câteva ore, cinci oameni pot acoperi o distanţă de un kilometru, pentru care, în mod normal, ar fi fost nevoie de câteva sute de persoane.
„Am văzut exact cum funcţionează, o să vedem preţurile, ca să putem şti dacă includem pe lista de investiţii de anul viitor astfel de dispozitive, care reduc foarte mult timpul de intervenţie. Avem nevoie în cele două zone critice, pe Potoc, la intersecţia cu strada Tudor Vladimirescu, şi pe Zlagna, în zona Calea Severinului”, a declarat primarul municipiului, Marcel Vela.
De asemenea, specialiştii de la Administraţia Naţională Apele Române sunt de părere că o astfel de tehnologie nu poate reprezenta decât un plus pentru orice administraţie locală. „Dispozitivul înlocuieşte foarte rapid şi eficient digul de saci cu nisip, care necesită timp pentru încărcare, transport şi forţă de muncă, or, de cele mai multe ori, timpul pe care îl avem la dispoziţie este foarte scurt. De când primim avertizarea, cu o astfel de tehnologie acoperim o suprafaţă mult mai mare”, a spus şi Vasilică Sanda, şeful Formaţiei de Gospodărire Caransebeş a Apelor Române.
Bianca METEŞ