25 de ani de colaborare între Caransebeș și Aachen


caransebes aachen 4

Duminică, 7 iunie, o delegaţie germană de 20 de persoane s-a aflat la Caransebeş, pentru a marca, împreună cu administraţia locală, 25 de ani de colaborare între oraşul Aachen şi municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului. Ceremonia a debutat cu Sfânta Liturghie de la Biserica Romano-Catolică, în cadrul căreia preotul paroh Martin Neagu a oficiat o slujbă de mulţumire pentru sfertul de veac scurs de când au început relaţiile dintre cele două oraşe. Pe lângă membrii Organizaţiei „Rumänien Aktion Hilfe”, la manifestare au participat primarul Marcel Vela, deputatul Dan-Laurenţiu Tocuţ, precum şi numeroşi credincioşi, biserica dovedindu-se neîncăpătoare pentru mulţimea de enoriaşi.

După slujbă, toţi participanţii s-au deplasat în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului, care a găzduit ceremonia care a marcat oficial împlinirea celor 25 de ani de colaborare dintre cele două localităţi. Primarul Marcel Vela i-a înmânat lui Rolf Igel, ca reprezentant al Organizaţiei „Rumänien Aktion Aachen Nord-West”, o Diplomă aniversară, cu prilejul Jubileului a 25 de ani de parteneriat cu Asociaţia „Caritas” Caransebeş, destinat derulării proiectelor social-caritabile în municipiu, iar dna Brigitte Igel a primit un superb buchet de flori din partea city-managerului Nicolae Borcean.

La rândul său, oaspetele i-a înmânat primarului municipiului Medalia „Carol cel Mare”, din partea orașului Aachen.

Sonia BERGER

Mai multe amănunte despre acest eveniment puteți citi în ediția tipărită a ziarului, care va apărea pe piață joi, 11 iunie.

caransebes aachen 7