În cursul acestui an, reţeaua de apă şi canalizare din Caransebeş va fi reabilitată şi extinsă cu aproximativ 25 de kilometri, pentru aceste lucrări fiind prevăzută suma de aproape 20 de milioane de euro.
În prima fază sunt vizate străzile unde nu s-a intervenit în prima parte a Proiectului ISPA derulat în judeţ anii trecuţi. Astfel, va fi extinsă reţeaua de apă cu peste 5,2 kilometri, alţi 6,5 kilometri vor fi reabilitaţi, se vor realiza 1.231 de noi branşamente, 45 de hidranţi şi 76 de cămine de vane de distribuţie, iar staţia de tratare a apei va fi reabilitată. În ceea ce priveşte reţeaua de canalizare, ea va fi extinsă cu aproape 20 de kilometri şi reabilitată pe o porţiune de 12 kilometri, la care se vor adăuga peste 2.100 de racorduri noi şi peste 700 de cămine de vizitare. În acelaşi timp, municipiul va avea şi o staţie de epurare nouă, dar şi patru noi staţii de pompare a apelor uzate, lângă podul vechi peste râul Timiş, pe străzile Nicolae Bălcescu sau Caraşului.
În momentul de faţă, se desfăşoară procedura de licitaţie pe SEAP a contractului de lucrări pentru construirea staţiei de epurare, în valoare de peste 29 de milioane de lei fără TVA, demararea propriu-zisă a lucrărilor fiind preconizată pentru al doilea trimestru al anului. De precizat că, în prima etapă a Proiectului ISPA, administraţia caransebeşeană a avut mai multe divergenţe cu firma timişoreană care s-a ocupat de introducerea noilor reţele de apă şi canalizare, astfel că acum se speră că executantul va da dovadă de seriozitate în ceea ce priveşte lucrările pe care le va efectua. (S. Berger)