Acţiunile de luptă pentru eliberarea ultimelor brazde din partea de vest a României, aflate sub ocupaţia trupelor germano-horthyste, se înscrie în partea finală a operaţiunii duse de Armata a 4-a Română, din partea de nord-vest a României.
Analizând situaţia creată în urma luptelor desfăşurate de trupele române la vest de Munţii Apuseni, comandantul Armatei a 4-a a hotărât să-şi îndrepte efortul cu prioritate în flancul stâng al Armatei, să elibereze oraşul Carei, iar cu o parte din forţe să participe la eliberarea oraşului Satu Mare.
Misiunea trupelor române nu era simplă. Deşi terenul era o zonă de câmpie, în comparaţie cu terenul frământat, împădurit, masive muntoase etc., el era temeinic pregătit pentru apărare. Apoi, inamicul concentrase pe acest aliniament aproximativ patru divizii, al căror sistem de apărare se baza pe punctele de sprijin organizate mai ales pe fermele şi localităţile din acest spaţiu. Terenul plat, descoperit, permitea o bună observare şi întrebuinţarea armamentului la bătaia sa maximă eficace.
În scopul înfrângerii rezistenţei inamicului şi eliberării oraşului Carei, în scurt timp, comandantul Armatei a 4-a a ordonat Corpului 6 Armată (comandant, general de corp de armată Emanoil Leoveanu) să treacă la ofensivă, executând o simplă manevră dublu învăluitoare cu forţele a patru divizii române, având ca obiectiv încercuirea forţelor adverse şi curăţarea oraşului de rezistenţele inamicului. Concomitent, Corpul 2 Armată (comandant, general de corp de armată Nicolae Dăscălescu) a primit misiunea să dezvolte ofensiva spre oraşul Satu Mare.
În vederea îndeplinirii misiunii primate, comandantul Corpului 6 Armată a hotărât, în seara zilei de 24 octombrie, când forţele sale ajunseseră în apropierea oraşului Carei, să atace de front forţele inamice, care se apărau în oraş cu o grupare compusă din 3-4 batalioane, şi cu forţele principale să execute o manevră dublu învăluitoare astfel: pe la estul localităţii – cu Diviziile 21 şi 9 Infanterie, şi pe la vestul acesteia – cu Diviziile 18 şi 3 Infanterie.
Atacul pentru cucerirea oraşului Carei s-a declanşat în noaptea de 24 spre 25 octombrie. După un şir de acţiuni, trupele române au atins periferiile oraşului şi au luat cu asalt poziţiile inamice, reuşind să zdrobească rezistenţa duşmană. Primele subunităţi pătrunse în oraş au fost cele din Divizia 9 Infanterie (comandant, general de divizie Costin Ionaşcu). Concomitent, şi celelalte Mari unităţi au ieşit imediat la vest de oraş, cele două grupări destinate realizării manevrei dublu învăluitoare realizând joncţiunea. Ameninţate cu încercuirea, trupele germane au părăsit în grabă poziţiile deţinute în oraş sau pe căile de acces spre acesta.
În acelaşi timp, diviziile Corpului 2 Armată, întorcând apărarea organizată în zona oraşului Satu Mare prin vestul localităţii, au facilitat înaintarea Diviziei 13 sovietice, care ataca frontal poziţiile duşmane de pe latura estică a oraşului. În cursul nopţii de 24 spre 25 octombrie, ultimele cuiburi de rezistenţă din Satu Mare au fost anihilate.
În zorii zilei de 25 octombrie, urmărind resturile grupărilor inamice, trupele române s-au apropiat de linia frontierei de stat româno-maghiare. Primele subunităţi din Corpul 2 Armată au ieşit către ora 9.30 pe linia frontierei, în zona localităţii Urziceni, în timp ce un batalion de infanterie din Corpul 2 Armată a ieşit în comuna Boghiş, situată chiar pe frontieră.
A fost astfel desăvârşită, prin forţa armelor, eliberarea părţii de nord-vest a României de sub ocupaţia horthysto-hitleristă, o ocupaţie străină care timp de peste patru ani a produs traume psihice populaţiei româneşti.
Cu acest prilej, comandantul Armatei a 4-a Române a adresat trupelor de sub comanda sa Ordinul de Zi Nr. 302, în care, printre altele, arată: „La chemarea ţării pentru eliberarea Ardealului, răpit prin Dictatul de la Viena, aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda poporului nostru. Tineri şi bătrâni, aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi, cu piepturile voastre, aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi… Zdrobit de focul năprasnic al artileriei şi de necontenitele voastre asalturi, inamicul a fost izgonit din Ardealul nostrum scump… Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi înscris în Cartea de aur a poporului român. Luând pildă de la cei care au pus Patria mai presus decât viaţa, continuăm lupta!”.
La rândul său, ministrul de Război, generalul de corp de armată Mihail Racoviţă, a dat, la 26 octombrie, Ordinul General Nr. 77, în care spunea: „Ardealul sfânt, leagăn scump al românismului, furat printr-un odios dictat, oferit cu generozitate de dictatorul Europei magnaţilor unguri pentru întregirea latifundiilor lor, a revenit astăzi, prin lupta dreaptă şi jertfa vrednică, la Patria din care a fost rupt. O graniţă blestemată, trasată din ură şi răzbunare, a despărţit timp de patru ani părinţii de copii şi fraţii de fraţi. Lanţurile robiei au fost rupte; graniţa fictivă şi odioasă a fost trecută într-un iureş de vitezele noastre batalioane”.
În luptele pentru eliberarea părţii nord-vestice a ţării, între 1 septembrie şi 25 octombrie 1944, Armata Română a participat cu 16 divizii de infanterie, 5 divizii de munte şi 5 divizii de cavalerie, un corp motomecanizat şi alte 31 de unităţi corp aparte, precum şi cu Corpul aerian, brigăzile 1 şi 2 artilerie antiaeriană. Efectivele totale s-au cifrat la aproape 270.000 de oameni, iar pierderile suferite s-au ridicat la aproape 50.000 de oameni (morţi, răniţi şi dispăruţi).
Ziua de 25 octombrie, în care a fost desăvârşită eliberarea teritoriului naţional vremelnic cotropit în urma Dictatului de la Viena, a devenit zi de sărbătoare pentru poporul român – Ziua Armatei Române. Această dată va aminti întotdeauna generaţiilor viitoare eroismul şi spiritul de sacrificiu cu care au luptat ostaşii români, sângele vărsat pe câmpul de luptă pentru libertatea, independenţa şi integritatea teritorială a Patriei.
Col. (r) Andrei GHIDARCEA
