Şase cupluri de caransebeşeni care au împlinit în ultimele luni 50 de ani de căsnicie au fost premiate recent de conducerea administraţiei locale, într-un cadru festiv, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei. „Cuplurile de aur” au primit câte un buchet de flori, o diplomă şi un premiu în bani, în sumă de 500 de lei, binevenit în preajma Sărbătorilor Pascale.
„Este un moment important şi emoţionant totodată, pentru că avem prilejul să îi onorăm şi să le mulţumim pentru tot ceea ce au făcut de-a lungul vieţii şi să le confirmăm, încă o dată, să le garantăm că sunt pentru noi modele, sunt oameni cu experienţă, care au dobândit înţelepciune, care pot să ajute şi în continuare municipiul Caransebeş, să educe generaţiile care vin, fie că sunt copii, nepoţi sau chiar strănepoţi. Este o bucurie, o plăcere, dar, în acelaşi timp, şi o onoare pentru noi, ca administraţie locală, să ne stimăm, să ne apreciem şi să ne felicităm cetăţenii”, a spus primarul Marcel Vela.
La finalul manifestării, toţi cei prezenţi au ciocnit câte o cupă cu şampanie asigurată de municipalitate, în timp ce sărbătoriţii i-au „îndulcit” pe reprezentanţii Primăriei cu prăjituri de casă. (S. Berger)