După ce, prin implicarea Romania Rewilding Europe, WWF Romania, Asociaţiei Măgura Zimbrilor şi Primăriei comunei Armeniş, în 2014 şi 2015, două turme de zimbri, cu exemplare provenind de la grădini zoologice şi rezervaţii din toată Europa, au fost relocate în zona Măgura-Plopu, din Rezervația Armeniș, iată că zilele trecute numărul acestor ierbivore care, după două secole, cutreieră libere pădurile din apropierea Munților Țarcu a crescut. Este vorba de încă zece animale care provin din trei rezervaţii, din Germania şi Belgia. După o perioadă de câteva luni, în care noua turmă se va adapta la ecosistem, zimbrii vor fi eliberaţi în sălbăticie.
Asociațiile și instituțiile implicate în acest proiect curajos speră ca, peste 10 ani, în această zonă, excelentă pentru zimbri datorită izolării ei, cea mai apropiată aşezare fiind la 12 kilometri, la Măgura-Plopu să existe 500 de exemplare capabile să supravieţuiască în sălbăticie.
„Acest proiect ambițios se desfășoară cu sprijinul Comisiei Europene, prin Programul Life pentru natură, în cadrul Proiectului «Măsuri urgente pentru recuperarea populației de zimbru în România». Zimbrul european este o specie-umbrelă, care, odată reintrodusă cu succes, iar habitatul ei conservat în mod eficient de-a lungul Munților Carpați, va ajuta la menținerea, la scară mare, a coridoarelor ecologice, permițând proceselor naturale și resălbăticirii să aibă loc, ajutând astfel natura să se vindece singură. Viziunea noastră este ca bunăstarea comunităților locale să fie susținută prin valorizarea unuia dintre ultimele bastioane sălbatice din Europa și dezvoltarea de întreprinderi locale prietenoase cu mediul, înlesnite de prezența turiștilor ce vor veni să admire emblematicul zimbru”, informează reprezentanții WWF România.
Bogdan NAUM