500 de „detectoare pentru viață”, în Caraş-Severin



Detectoarele de fum, de monoxid de carbon și cele de gaz pot face diferența între un incident minor și o tragedie. Aceste dispozitive au, în primul rând, un rol de avertizare, semnalând imediat apariția unui incendiu sau a unei scăpări de gaz în spațiile în care sunt amplasate. Prin alarmarea rapidă a echipelor de intervenție, ele pot avea un rol decisiv în limitarea efectelor unui incendiu sau pot preveni o acumulare de gaz cu consecințe dezastruoase.
Parte a eforturilor de conștientizare și educare privind prevenirea acestor riscuri, E.ON și Delgaz Grid donează, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon către Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Acestea vor fi distribuite gratuit către familii din mai multe județe din țară.
La nivelul județului Caraș-Severin, în perioada următoare, un număr de 375 detectoare de fum și 125 detectoare de monoxid de carbon urmează să fie distribuite de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin, în cooperare cu autoritățile administrației publice locale, în localitățile Obreja, Bozovici, Glimboca, Voislova, Gornea, Ramna, Rusca Montană, Valea Bolvașnița, Dognecea, Delinești, Putna, Socolari, Bigăr, Rușchița și Vrani. Autoritățile administrației publice locale urmează să stabilească locuințele în care se vor monta detectoarele, în funcție de mai multe criterii privind amplasarea, tipul și/sau mărimea locuinței, anul de construcție al imobilului, persoanele care locuiesc în imobil (familii cu copii, persoane vârstnice, persoane cu dizabilități), zone greu accesibile etc., se arată în comunicatul Compartimentului Informare şi Relaţii Publice al ISU „SEMENIC”. (G. Luca)