Potrivit calendarului de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere Europene TISPOL, la care România este parte, în perioada 20-26 august, pe raza judeţului Caraş-Severin s-a desfăşurat o campanie preventivă care vizează reducerea victimizării din accidente rutiere produse ca urmare a vitezei excesive.
Poliţiştii rutieri au acţionat cu predilecţie pe drumurile naţionale, pe sectoarele de drum unde s-a înregistrat un trafic intens. În cadrul acţiunilor au fost sancţionaţi 503 conducători auto care nu au respectat regimul legal de viteză, şi au fost constatate şase infracţiuni pentru nerespectarea normelor rutiere, din care un caz de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, unul de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi unul cu număr fals, precum şi două infracţiuni pentru conducere cu permis necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul. (C. Senco)