6,5 milioane de lei de la Consiliul Judeţean, pentru Caransebeş


Consilierii județeni cărășeni s-au reunit luna trecută în ședință extraordinară pentru a vota repartizarea către unitățile administrativ-teritoriale din Caraș-Severin a sumei de 279 de milioane de lei, corespunzătoare cotei de 17,5 % din impozitul pe venit, prevăzută la art. 6 alin. (l) lit. c) din Legea Nr. 50/2019 – a bugetului de stat pe anul 2019, cumulată cu suma corespunzătoare cotei de 18,5% din impozitul pe venit, prevăzută la art. 32 alin. (l) lit. c) din Legea Nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, încasată anterior publicării Legii bugetului de stat pe anul 2019, precum şi a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale în vederea asigurării bugetelor de funcţionare ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Caraş-Severin, pe anul 2019.

Conform proiectului, Consiliului Județean Caraș-Severin îi revin peste 118 milioane de lei, dintre care peste 15 milioane de lei reprezintă sume din cotele defalcate din impozitul pe venit, iar peste 102 milioane de lei – sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.

Primăriei Reșița îi va fi alocată suma de 15.320.000 de lei, Caransebeșului – 5.298.000, Aninei – 6.173.000, Băilor Herculane – 2.838.000, Bocșei – 7.206.000, la Moldova Nouă merg 3.567.000, la Oravița – 5.125.000, iar la Oțelu Roșu – 6.606.000 de lei.

Majoritatea comunelor cărășene au alocate sume de peste un milion de lei, iar cei mai mulți bani, peste două milioane, primesc doar comunele Zăvoi, Teregova, Șopotu Nou, Prigor, Mehadia, Lupac, Cornereva, Carașova și Berzovia.

Dacă până anul trecut această repartizare era făcută de Administraţiile financiare judeţene, prin noua Lege a bugetului, repartiţia acestor sume – cota de 17,5% din impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale în vederea asigurării bugetelor de funcţionare ale unităţilor administrativ-teritoriale – s-a făcut de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin, printr-o hotărâre, după cum cere legea, aplicând formula existentă şi datele primite de la Administraţia financiară, de la Institutul Naţional de Statistică şi Ministerul Finanţelor“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Silviu Hurduzeu. Potrivit acestuia, formula de calcul transmisă de Ministerul Finanţelor ţine seama de veniturile proprii ale primăriilor, estimate de minister, plus alocări directe din impozitul pe venit, şi acesta estimat, plus cota de 17,5% din impozitul pe venit repartizată de Consiliul Judeţean, plus sume defalcate din TVA, echilibrare repartizată de Consiliul Judeţean.

La doar câteva zile distanţă, în şedinţa ordinară a acestui for a fost votat şi proiectul privind repartizarea pe localităţi a sumei de 28,4 milioane de lei, din Fondul aflat la dispoziţia Consiliului Judeţean. Banii s-au alocat în funcţie de nevoile primăriilor pentru cheltuieli de finanţare şi pentru cofinanţarea proiectelor aflate în derulare. Deşi necesarul comunicat de primari a fost de peste 200 de milioane de lei, suma disponibilă a fost de numai 28,4 milioane de lei.

Astfel, Primăria Reşiţa a primit 1,8 milioane de lei, Caransebeşul – 1,3 milioane de lei, primăriile oraşelor Oţelu Roşu şi Oraviţa au primit cei mai mulţi bani, respectiv 1,85 şi 1,8 milioane de lei. Anina, Bocşa, Băile Herculane, Moldova Nouă s-au ales cu sume cuprinse între 1 şi 1,2 milioane de lei. La comune, sumele au fost cuprinse între 100.000 şi 500.000 de lei.

Primarul Felix Borcean, care a participat la această şedinţă, a fost de părere că banii au fost alocaţi echilibrat. „S-au adus şi acuze, cum că s-ar fi dat mai mult primăriilor «prietene», dacă te uiţi pe hârtie poate chiar aşa şi este, dar mi se pare cumva normal, e ca la fotbal, dacă joci acasă arbitrul îţi dă acel 5 la sută. N-au fost însă decalaje foarte mari, şi dacă e să facem o comparaţie, Caransebeşul a primit 1,3 milioane de lei, iar Reşiţa 1,8 milioane. Dacă ar fi fost să o luăm proporţional, noi ar fi trebuit să luăm mai puţini bani. Se pot face comparaţii şi între localităţile rurale, care sunt conduse predominant de primari PSD, dar şi cele din zona condusă de primari liberali, unele au primit sume mulţumitoare, altele mai puţin mulţumitoare, dar ăsta-i bugetul, trebuie înţeles, au fost 28 de milioane de lei. Oricum, faţă de alte judeţe, la Arad, de exemplu, primăriile PSD nu au primit niciun leu, acolo fiind o chestiune politică clară, eu, în cei trei ani pe care i-am petrecut pe alocări bugetare, cred că Silviu Hurduzeu a fost un preşedinte echilibrat, faţă de ceea ce se întâmpla înainte în judeţul Caraş-Severin”, a spus Felix Borcean.

Sonia BERGER