În 25 martie 1942 se naşte la Timişoara, ca prima fiică a cuplului Gheorghe şi Otilia Coman, Otilia-Valeria, cea căreia în familie şi printre prieteni i se va spune constant Doina, iar în literatură se va numi Ana Blandiana; + 1959 – debutează în revista ,,Tribuna“ din Cluj, cu poezia Originalitate, semnând pentru prima oară Ana Blandiana; + 1960 – Se căsătoreşte cu scriitorul Romulus Rusan; + 1963 – După o interdicţie de patru ani, redebutează, de data aceasta irevocabil, în revista ,,Contemporanul“, condusă de G. Ivaşcu; + 1963-1967 – urmează şi termină cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj; 1964 – îi apare prima carte, ,,Persoana întâia plural“, versuri, cu o prefaţă de Nicolae Manolescu, Editura pentru Literatură; + de-a lungul anilor îi apar numeroase cărţi, la diferite edituri, şi face multe traduceri; + 2001 – este aleasă membru fondator al Academiei Mondiale de Poezie, care ia fiinţă la Verona, sub egida UNESCO.

,,Nu e nevoie să ajungi la poezie, este destul să tinzi către ea pentru a fi salvat”

• Interviu cu binecunoscuta poetă Ana Blandiana

– De când colaborarea cu poezia şi cu cuvintele, stimată Ana Blandiana?

– Îmi amintesc momentul când am scris primul text cu rime şi ritm, asta înţelegeam atunci prin poezie… în clasa a doua. Dar nu îmi mai amintesc de când toată lumea considera că acesta este destinul meu… În orice caz, tot din prima copilărie. N-am avut niciodată problema opţiunii. A hotărât pentru mine cineva mai de sus.

– Atunci v-a venit ideea de a folosi un pseudonim?

– Pseudonimul s-a născut din numele satului Mamei – Blandiana – şi rima sa. Când eram în ultima clasa de liceu, am trimis, mai mulţi colegi, poezii semnate cât mai melodios la revista ,,Tribuna” din Cluj. Ale mele au apărut, iar pseudonimul s-a transformat în nume, pentru că tata, fiind deţinut politic, n-aş fi putut publica cu numele meu real – Otilia-Valeria Coman. De altfel, nici aşa nu mi-a folosit prea mult, pentru că oficialităţile din oraşul meu, Oradea, au avut grijă să comunice tuturor publicaţiilor din ţară că ,,sub pseudonimul Ana Blandiana se ascunde fiica unui duşman al poporului”.

– Cântăriţi mult înainte de a vă aşterne pe hârtie gândurile?

– În poezie, de obicei, începutul vine de undeva din afara mea, primele cuvinte, sau primele versuri. Munca este să fiu în stare să continui, să rotunjesc şi să închei la acelaşi nivel. Este ca şi cum ar trebui de fiecare dată să dovedesc că merit să fiu destinatara acestor mesaje.

– Poetului i s-a dat un talent de la Dumnezeu pentru a remodela lumea, de a o retrăi şi apoi a o retransmite celor ce iubesc poezia?

– Nu cred că poeţii au fost vreodată în stare să remodeleze lumea. Ceea ce Dumnezeu le-a dat a fost puterea de a transmite oamenilor revelaţia sâmburelui de lumină pe care îl ascunde fiecare, de multe ori fără să ştie, în el însuşi.

– Credeţi că poetul e un ales în felul său?

– Da, cu siguranţă, da. El este ales să transforme suferinţa în cuvinte şi cuvintele în suferinţă.

– Este un avantaj că soţul dumneavoastră, Romulus Rusan, este scriitor?

– Da. Am avut în felul acesta fiecare câte un critic de uz propriu. Ceea ce nu e puţin lucru.

– Care este deosebirea dintre un poet şi scriitor?

– Poetul transcrie ,,vocea zeiască” despre care vorbea Socrate, scriitorul este un intelectual care încearcă, muncind din greu, să creeze oameni şi lumi.

– Poezia poate salva frumuseţea unor sentimente care azi riscă să fie măcinate de partea materială?

– În măsura în care oamenii vor înţelege că ,,a aşeza poezia în centrul lumii” – aşa cum se spune în textul fondator al Academiei Mondiale de Poezie UNESCO – este un fel de a salva lumea. De altfel, nici nu e nevoie să ajungi la poezie, este destul să tinzi către ea pentru a fi salvat.

– Aţi fost implicată în ,,Memorialul Sighet”. A venit cineva la dumneavoastră care a lucrat la Penitenciarul din Sighet spovedindu-se?

– Nu. Ar fi putut face asta doar dacă le-ar fi fost frică sau ruşine de ceea ce au făcut. Dar, atâta vreme cât reprezentanţi ai forţelor de represiune au încă poziţii importante în societate, nu au de ce să le fie frică de oameni, iar de Dumnezeu nu le-a fost frică niciodată. În ceea ce priveşte ruşinea, ea nu poate să apară decât acolo unde există discernământ între bine şi rău.

– Credeţi că Romănia, intrând în Uniunea Europeană, va scăpa de partidele naţionaliste?

– Nu mai mult decât celelalte ţări europene. De altfel, nici acum situaţia nu e mult diferită de alte ţări, ca Franţa, ca Austria, ca Slovacia…

A consemnat

Adalbert GYURIS