O zi aleasă dintre toate. E ziua lor, a tuturor femeilor. Cinstirea lor este cinstirea unui înalt ideal al umanităţii. Este, în acelaşi timp, întoarcerea la noi înşine, la timpul de nepreţuit al iubirii, al casei, al fericirii şi suferinţei, al naşterii şi al eternităţii, al copilăriei şi senectuţii.

Chipul femeii, de altfel, pe toate le cuprinde. Oglindă în faţa oglinzilor, de la cântecul de leagăn la bocetul fără sfârşit. În aura ei e scris chipul mamei, chipul iubirii şi al grijilor casei, din răsărit în asfinţire. Eşti parcă mai al tău în această zi, parcă mai al ţării, al pământului, şi vii din amintire către fiinţa ei, din istoria neamului tău, eşti copilul şi bărbatul unui lung şir de vieţi.

Ziua lor este mai mult decât o zi, este o epocă, este epoca unei societăţi care o înconjoară cu ocrotire şi preţuire. Contribuţia tot mai activă a femeii la ascensiunea în progres şi civilizaţie face parte din acele realităţi emblematice ale naţiunii. Aportul de vrednicie, de concepţie, de spirit gospodăresc, de eficienţă şi calitate, de caldă umanitate, de sacrificiu propriu femeii, e tot mai vădit.

Formula lor de viaţă, ieri ca şi azi, iese din graniţele obişnuitului, răspunde altor repere decât celor comune, printr-o putere de dragoste şi de sacrificiu ce se ridică la prestigiul unui simbol.

O zi a femeii, nebănuită oarecând, după zidurile unui veac şi altui veac, până la răsărirea legii de ocrotire a demnităţii, de preţuire a muncii ei, cu aceleaşi drepturi ca şi ale bărbatului.

Familia pe care mama o conduce cu grijă devine laboratorul în care se armonizează, se catalizează toate pornirile centrifuge, ajungându-se la o armonie perfectă. De altfel, considerăm că fiecare individ este un soare, un soare care dă şi primeşte lumină. Pentru că lumina vine de pretutindeni, dar în primul rând ea vine din interiorul nostru.

Femeia îşi împlineşte adevărata sa misiune mai ales în rolul ei de mamă. Cuvântului „mamă” nu i se poate asemăna niciun alt cuvânt. Cântată şi doinită în cântări melodioase, stihuită în nemuritoare versuri de pană inspirată a poeţilor, dăltuită de sculptori, mama a fost şi este aceea dintotdeauna, fiinţa cea mai aleasă din viaţa noastră. Şi dacă suntem ceea ce suntem, în mare parte datorăm asta sufletului scump de mamă, care a ştiut cu graiul ei blând să ne alinte, să ne sfătuiască, dantelându-ne sufletul spre fapte bune.

Chiar dacă suntem departe de ţara care ne-a zămislit, vorba deprinsă de la mama este un colţ de suflet românesc, în care adie aerul curat al Carpaţilor, gustul amar de dulce al pelinului din vatra casei părinteşti, imaginea florilor din grădină.

De ziua lor, Universul răsună de notele muzicale emanate de culorile şi parfumul florilor spirituale ce le-au fost dăruite. În măreţia şi profunzimea muzicii cosmice dansează fulgii de zăpadă şi florile primăverii, şoptindu-le cuvinte cu intenţia de a le contura împlinirile.

Să fie această zi aleasă dintre toate, a mamei, a iubitei, a soţiei şi a fiicei în faţa cărora să rostim faustian: „Rămâi, că eşti atâta de frumoasă…”.

Din colţul acesta de pagină, tuturor femeilor, din ţară şi din întreaga lume, câte un ghiocel de lumină, ca un sărut nestins pe frunte. Dragostea voastră nu se poate măsura şi nici răsplăti vreodată. Ghioceii ce vi-i oferim astăzi în dar sunt simbolul primăverii, al luminii şi vieţii. Sunt primele flori ale primăverii, iar voi sunteţi tot primele fiinţe ce ne-aţi dat viaţă, dragoste şi înţelepciune.

Doinel PUIU MĂRGINEANU