Cred că nu m-aș fi iertat niciodată dacă aș fi pierdut ocazia să leg nebunia care traversează Europa ca o coloană de termite, aşa cum am văzut nu demult că se întâmplă în jungla amazoniană, de profeţiile lui Nostradamus. Îmi aminteam vag că citisem undeva cum că în catrenele lui el prevestea şi al treilea război mondial, şi invadarea Europei de cohorte de musulmani. Recunosc că în adâncul sufletului speram să mă fi înşelat, şi mă rugam la Dumnezeu să pot dovedi contrariul, să demonstrez că toate scrierile alea pe care n-am avut niciodată răbdare să le duc până la capăt, nervii mei împiedicându-se după cel mult două strofe, nu sunt de fapt decât nişte bazaconii fără cap şi fără coadă, din care nimeni nu pricepe o iotă, dar toţi pretind că înţeleg totul, până la virgulă.

Chestia asta cu Nostradamus mi-a adus aminte de o şmecherie pe care am văzut-o la televizor. De exemplu, pot să demonstrez – şi chiar am să fac asta – că magazinuţul de la care mi-am luat ultima oară îngheţată e aşezat într-un loc cu totul şi cu totul special, în care foarte probabil că se întâlnesc cam 85 la sută din energiile Universului. Să mă explic. De la mine de-acasă şi până acolo am măsurat 1.340 de paşi, pe care i-am făcut în vreun sfert de oră, fiindcă era cald şi nu m-am grăbit. La 70 de centimetri pasul, asta înseamnă 938 de metri. Că asta nu e o distanţă oarecare, cum ar fi oricine tentat să creadă, am să arăt în continuare. Cei 938 de metri nu înseamnă altceva decât raza Pământului, care e de 6.371 de kilometri, înmulţită cu înălţimea piramidei lui Keops, adică 146 de metri, deci în total 930.166, număr pe care, dacă îl împărţim la distanţa de la Pământ la Soare, de 149.600 de kilometri, obţinem 6,21. Pe ăştia 6,21 de ce-or fi ei, îi înmulţim cu circumferinţa Lunii, adică cu 10.917 kilometri, rezultatul e 67.794, pe care îl împărţim la 1.611, care e distanţa dintre Caransebeş şi Vatican, ne dă 42, număr care, înmulţit cu cea mai mare temperatură înregistrată vreodată pe Terra, adică cu 70, dă 2.945, care, la rândul lui, împărţit la constanta pi, adică 3,14, ne dă fix 938.

Aşa şi cu Nostradamus. Şi, tot cu gândul la ideea că, în mâinile cui trebuie, mintea omului e cea mai rudimentară jucărie, m-am apucat să caut adevărul despre cine a fost în realitate cel pe care toată lumea se chinuie să-l scoată mare vizionar. Şi e cam cum mi-am închipuit eu. Urmăriţi-mă! Michel de Notre Dame, fiindcă aşa-l chema de fapt, s-a născut în 1503, într-o familie de evrei înstăriţi din Franţa. A studiat medicina la Bordeaux, şi-a luat doctoratul, şi se spunea despre el că bubuia de inteligenţă. Pe urmă s-a căsătorit cu o domniţă de viţă veche şi au avut împreună un băieţel şi o fetiţă. În 1546, însă, epidemia de ciumă i-a răpit atât soţia, cât şi copiii, iar el a luat-o niţel razna. Cu timpul, s-a apucat de astrologie şi se zice că a ajuns la Curtea Caterinei de Medicis. Inchiziţia l-a acuzat de vrăjitorie, însă el a susţinut sus şi tare că de fapt se ocupa cu astrologia creştină. Şi, ca să demonstreze Marelui Inchizitor că nu bate câmpii, s-a apucat de scris şi, în 1555, a scos o carte cu 942 de catrene, denumită impropriu „Centurii”. În ea a aberat la greu, în versuri şchioape, numele şi denumirile au fost schimonosite, oricine putea înţelege absolut, dar absolut orice, era o glumă, o farsă, o bătaie de joc cu care i-a râs în nas Marelui Inchizitor, care, ca să nu pice de fraier că n-a priceput nimic, a declarat-o genială.

Şi-nclin să cred că este aşa, din moment ce n-a fost în stare să prevadă nici măcar că peste fix 460 de ani eu aveam să-mi cumpăr o îngheţată de la un chioşculeţ aflat la exact 938 de metri de locuinţa mea.

Adrian CRÂNGANU