Microhidrocentrală, la Căvăran


După repetate întâlniri în şedinţele de Consiliu local, până la urmă a fost aprobat acordul privind investiţia ,,Microcentrală pe râul Timiş”, care aduce comunei Constantin Daicoviciu beneficii importante. Societatea S.C. SSM PREST SRL Timişoara s-a arătat interesată de construirea unei microhidrocentrale pe râul Timiş, având amplasamentul viitoarei investiţii la peste 3 km în amonte de vechiul baraj de pe acest curs de apă, în zona localităţii Căvăran. Prin această investiţie se vor crea noi locuri de muncă odată cu demararea lucrărilor de amenajare a microhidrocentralei, iar terenurile pe care va fi amplasat viitorul obiectiv vor fi concesionate, aducând noi fonduri la bugetul local. Pentru demararea lucrărilor la viitoarea microhidrocentrală societatea privată este nevoită să obţină toate aprobările de la instituţiile abilitate şi să respecte toate normele ce se impun în realizarea unor astfel de investiţii. (S. Berger)