Cu Olivia-Vali Aslău, timpul n-a mai avut răbdare. A plecat dintre noi la doar 47 de ani. Dacă mai trăia câteva zile, s-ar fi bucurat alături de toţi cei dragi de împlinirea a 48 de ani. N-a fost să fie aşa… Toţi cei care au preţuit-o i-au fost alături pe ultimul drum. În faţa gropii, unul dintre colegii ei de la Liceul pedagogic „C.D. Loga”, prof. Iordache Pătrăşcanu, a ţinut o scurtă cuvântare de adio, în care a reuşit să descrie perfect caracterul şi omenia ei.
Colegei Olivia Aslău, în 27 iunie 2011.
Stimaţi creştini – vecini, colegi, prieteni, neamuri şi îndoliată familie, Atunci când te afli în faţa unei gropi, faci pasul înapoi, pasul invers. De aceea, alocuţiunea mea nu urmează tema căderii în durere, ci invers, tema iubirii de viaţă, tema iubirii faţă de aproapele tău.
Presupun că fiecare dintre dumneavoastră aveţi ceva de spus, dar, probabil, vă e teamă că durerea vă sugrumă cuvântul. Şi mie mi-e teamă, dar îndeplinesc rugămintea colegilor mei şi-ai Oliviei, în primul rând a colegului ei de direcţiune, a domnului director Nicolae Grindeanu, şi a altor colegi absenţi, care-şi exprimă regretul că nu pot fi cu noi, fiindcă, acum, răspund de desfăşurarea examenului de bacalaureat, în judeţ.
Iubirea, pentru că e cel mai dumnezeiesc dintre sentimente, nu poate încăpea în cuvinte, oricât de multe ar fi; apoi, cuvântul e imperfect, mereu rămâne ceva de nuanţat şi trebuie ajutat de alt cuvânt. De aceea, pentru a fi cât mai concis, dar şi pentru a parcurge cei 47 de ani ai Oliviei, voi recurge la strategia retorică a întrebărilor, ca temă de gândire.
1. Cei care i-aţi fost colegi de joacă, puteţi rememora clipele fericite ale copilăriei, alături de ea? Dacă da, sufletul ei, care e încă printre noi, le va retrăi.
2. Cei care i-aţi fost colegi de şcoală – fie ca elevi, fie, până nu demult, ca profesori, puteţi rememora momente când v-a refuzat ajutorul, fiindcă eleva ori directoarea Olivia nu a avut timp de voi?
3. Cei care i-aţi fost vecini, puteţi spune că n-a fost un factor cooperant la problemele dumneavoastră?
4. Pe soţul Sorin, l-aş întreba dacă poate nega că Olivia n-a respectat jurământul făcut la nuntă, în faţa lui Dumnezeu, de a fi credincioasă, iubitoare şi născătoare de viaţă.
5. Pe fiul Alexandru, l-aş întreba dacă poate nega că mama nu i-a fost mereu alături, cu dragoste, promptitudine şi pricepere, atunci când a avut nevoie; dacă poate nega satisfacţia, fericirea imensă şi mândria ei, la absolvirea Facultăţii de Construcţii Civile şi Inginereşti.
6. Pe prietena lui Alexandru, Loredana, absolventă a Facultăţii de Arte şi Design Grafic, am întrebat-o ieri şi mi-a confirmat ceea ce eu ştiam deja: Olivia – o femeie deosebită prin tărie de caracter; temperament sangvinic, echilibrat; energie şi capacitate la efort prelungit; implicare afectivă, în sensul de devotament şi dăruire faţă de soţ şi de dragoste faţă de copii; pentru mine, o a doua mamă. E un portret caracterial de invidiat, pe care-l păstrez pentru finalul alocuţiunii, dar nu înainte de a pune a şaptea întrebare.
7. E cineva care ar putea pune sub semnul întrebării răspunsurile la întrebările anterioare? Dacă nu, atunci acesta va rămâne portretul Oliviei Aslău, în sufletele şi-n memoria noastră: o soţie, o mamă, o colegă deosebită, fiindcă a fost un suflet bun, cinstit, sociabil, spiritual şi inteligent. Pentru un asemenea suflet, doar respect şi iubire!
Olivia, pentru că, în curând, la aniversarea ta, ai fi primit 48 de trandafiri, colegii de la Liceul Pedagogic îţi urează cale cât mai scurtă şi plină de lumină spre Tatăl Ceresc, fiindcă doar El ştie din cine îşi va forma corul de îngeri!
Dumnezeu să ne ajute!
Azi, 27 iunie 2011,
ziua înhumării trupului şi a ridicării la Ceruri a sufletului Oliviei Aslău.
