General de divizie Moise Groza (II)
După cucerirea Redutei ,,Griviţa I”, căpitanul Moise Groza a dat dovadă de un eroism şi spirit de sacrificiu neîntâlnite, însă, în zile de 6 şi 7 octombrie, pe timpul luptelor duse de cucerirea Redutei ,,Griviţa II”. De altfel, pentru curajul şi bravura de care a dat dovadă, comandantul Diviziei 4 Infanterie l-a propus pentru decorare, scriind următoarele: ,,Pentru lupta angajată de trupele din divizia ce am onoarea a o conduce… vă rog să binevoiţi a face să se acorde căpitanului Groza, din Statul Major al Diviziei, pentru inteligenţa ce a desfăşurat pe timpul luptei, Ordinul Steaua României clasa I”. După capitularea Plevnei, ofiţerul a fost avansat la gradul de maior, la 1 decembrie 1877, şi, prin Ordinul de Zi Nr. 174, din 5 decembrie, a fost mutat la Marele Cartier General, în calitate de ofiţer de Stat Major al acestuia. În noua funcţie, a efectuat, împreună cu alţi ofiţeri, recunoaşterile ce au precedat intrarea trupelor române în acţiune pentru nimicirea grupării otomane de la Vidin. Pe timpul acestor lupte, a fost de un real folos Statului Major Român, motiv pentru care a fost decorat cu mai multe ordine şi medalii, printre care ,,Meritul militar”, Ordinul rus ,,Sf. Ana” – clasa a III-a, şi altele.
După terminarea războiului, ofiţerul a urcat treptele ierarhiei militare până la gradul de general de divizie, îndeplinind cu cinste şi demnitate ostăşească îndatoririle ce i-au revenit în cadrul Infanteriei române, pe care a slujit-o cu un devotement nemărginit timp de peste 24 de ani.
După doi ani de serviciu la comanda unor unităţi din Dobrogea, în anul 1881, maiorul Moise Groza a fos numit Şef se Stat Major al Diviziei 3 Teritoriale, cu sediul la Galaţi, fiind însărcinat totodată cu o serie de determinări topografice a împrejurimilor acestui important port dunărean. Trei ani mai târziu, în 1884, a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi numit mai întâi comandantul Regimentului 8 Infanterie, iar apoi, la mai puţin de un an, a fost numit în aceeaşi funcţie, dar la Regimentul 14 Dorobanţi. În anul 1892, a fost avansat colonel şi numit în funcţia de Şef de Stat Major al Corpului I Armată, de la Iaşi. Aici a avut ocazia să cunoască şi să lege strânse prietenii cu personalităţi de seamă ale cetăţii culturale ieşene. Fiind pretutindeni respectat pentru sentimentele sale patriotice, colonelul Moise Groza s-a ataşat cel mai mult de marele pictor român Octav Băncilă, care de altfel i-a şi realizat două reuşite portrete, ambele de o certă valoare artistică şi care se află astăzi expuse în Muzeul Mureşenilor din Braşov.
În anul 1899, a fost pus la dispoziţia Ministerului de Externe, pentru a lucra la verificarea datelor cuprinse în Convenţia privind stabilirea aliniamentelor frontierei de stat dintre România şi Austro-Ungaria. Timp de un an, a fost trimis la Viena, contribuind la lucrările Delegaţiei Guvernului Român. Şi cu acest prilej, a demonstrat, pe lângă un bogat bagaj de cunoştinţe, şi un înalt sentiment patriotic. Reîntors în ţară, la 21 decembrie 1901, a fost avansat la gradul de general de brigadă şi numit în funcţia de comandant al Diviziei 4 Infanterie, Marea unitate cu care participase la luptele de la Plevna.
La capătul a 34 de ani de serviciu în cadrul Armatei Române, la începutul lui 1907, împlinind vârsta de 63 de ani, a fost trecut în rezervă cu gradul de general de divizie. Pensionar fiind, a rămas acelaşi ostaş credincios şi activ militant pentru realizarea Marii Uniri. Prestigiul de care s-a bucurat a făcut ca, în 1909, generalul de divizie Moise Groza să fie ales Preşedintele Societăţii Patriotice ,,Cercul românilor de peste munţi”, care reuşise să strângă în jurul ei pe unii dintre marii cărturari ai vremii şi luptători înflăcăraţi pentru Unire, ca Al. Lepădatu, Gh. Popa-Liseanu, C. Rădulescu-Motru şi alţii. Societatea a contribuit, sub preşedinţia bătrânului general, la strângerea şi consolidarea legăturilor cu românii de dincolo de Carpaţi. Departe de bănăţenii săi, generalul Moise Groza a trăit până la vârsta de 74 de ani, prinzând fericitul eveniment istoric al Marii Uniri, hotărât de Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, în ziua de 1 Decembrie 1918. N-a supravieţuit acestui eveniment decât numai câteva luni, deoarece un reumatism poliarticular, căpătat probabil încă din anii tinereţii, pe timpul bătăliilor de al Custoza sau Plevna, l-a răpus în ziua de 9 aprilie 1919. Înmormântat cu toate onorurile militare în cimitirul oraşului Brăila, militarii acestei garnizoane şi soţia generalului i-au aşezat la căpătâi un monument de marmură pe care au fost cizelate sobru cuvintele: ,,Aici odihneşte eroul de la Griviţa în Războiul Independenţei 1877-1878, generalul de divizie Moise Groza”. Numele său a fost dat unei străzi din oraşul Brăila şi înscris cu majuscule pe frontispiciul Căminului cultural din comuna natală, Obreja. Tot aici a fost înălţat un bust al marelui patriot bănăţean, care îl înfăţişează în tunică de general şi cu una din decoraţiile primite pe piept. La Muzeul Militar Naţional, o parte din ordinele şi medaliile cu care a fost distins generalul, precum şi sabia pe care a purtat-o ani în şir, sunt expuse la loc de cinste, fiind admirată cu vădită emoţie de militarii şi civilii care vizitează muzeul.
Col. (r) Andrei GHIDARCEA