Ion Ibric s-a ţinut de cuvânt


Puncte, nu punct, de la Petroşani

Jiul Petroşani – FC Caransebeş 1-2 (0-2)

Aşa cum promitea cu o săptămână în urmă ,,principalul” Ion Ibric, la sfârşitul meciului de pe teren propriu cu Flacăra Făget, încheiat cu victoria cu 2-1 a caransebeşenilor, gugulanii s-au întors victorioşi din deplasarea de la Petroşani, unde au jucat cu Jiul, formaţie care, la debutul actualei ediţii de campionat, şi-a anunţat foarte clar intenţiile de a promova în cel de al doilea eşalon valoric al ţării. Victoria caransebeşenilor din etapa a V-a a Ligii a III-a, programtă vineri, 16 septembrie, este cu atât mai meritorie cu cât la echipa din Valea Jiului evoluează câţiva jucători cu experienţă şi de certă valoare, printre care se numără portarul Hotoboc, Apetrei, Florin Şerban sau Dridea.

Începutul partidei a aparţinut oaspeţilor, care au controlat autoritar jocul, reuşind chiar să înscrie destul de repede. Golul caransebeşenilor a fost marcat în minutul 17, de Văcărescu, care a luat o acţiune pe cont propriu, a înşirat pe drum trei adversari, după care l-a lobat elegant pe Hotoboc, ieşit în întâmpinare. Şi în continuare, tot gugulanii s-au aflat la cârma jocului, astfel că, în minutul 21, Şt. Bălan a prins un şut excelent, de la 20 de metri, însă Hotoboc a fost la post şi a respins în corner cu un reflex de zile mari.

În cursul firesc al desfăşurării jocului, a venit şi golul doi al gugulanilor. În minutul 31, Feneş a executat un corner de pe dreapta, Ţimbota a reluat cu capul, Hotoboc a respins până la Ov. Bălan, care, de la 16 metri, a şutat din prima, învingându-l pe experimentatul portar – şi totodată căpitan – al gazdelor. Imediat, petroşenenii au avut o tresărire de orgoliu, însă şutul lui Hardău, din lovitură liberă, a fost deviat în corner de Vulpescu. De fapt, se poate spune că gazdele au fost periculoase doar la fazele fixe – cornere şi lovituri libere –, în timp ce caransebeşenii au avut acţiuni construite şi bine lucrate, care le-au permis să ajungă mult mai des în preajma careului advers. Dovadă sunt cele două faze în care puteau înscrie din nou, cea din minutul 35, când Fara a tras peste poartă din poziţie uşor laterală, şi cea din minutul 38, când, în urma unei lovituri libere, mingea a circulat pe traseul Feneş-Ţimbota-Văcărescu, şutul acestuia din urmă fiind respins în croner de Hotoboc. Gazdele au mai redus din handicap la capitolul ,,ocazii” în minutul 41, când Fl. Şerban, aflat în poziţie bună, a trimis, de la doar 14 metri, mult peste poartă.

În partea a doua, petroşenenii au dominat, însă atacurile lor au fost lipsite de clarviziune, având doar câteva ocazii de a înscrie, cea mai mare fiind o bară. ,,Meritul” pentru lipsa de eficienţă a gazdelor a aparţinut în mare măsură caransebeşenilor, care s-au mobilizat şi au jucat ca la 0-0, ei având, în plus, şi câteva oportunităţi de a-şi majora avantajul pe tabela de marcaj. Golul de onoare al Jiului a fost marcat în minutul 90+2, când, în urma unei centrări venite de pe dreapta, Apetrei a reluat în poartă, de la 6 metri.

Să mai spunem că acesta a fost al treilea meci disputat de gugulani în deplasare, de la care se întorc cu puncte, ei acumulând un binemeritat +5 la ,,adevăr”. În acest moment, ei ocupă locul IV în clasament, după Millenium Giarmata, Bihorul Beiuş şi ACS Recaş, cu un total de 11 puncte.

FC Caransebeş: Vulpescu, Ţimbota, Covăsală, Ov. Bălan, R. Dumitru, Văcărescu (min. 75, Lepa), Feneş, Şt. Bălan, Ciobanu (82, Ştefănuţ), Staicu (90, Panduru), Fara (55, Frenţ). Antrenori: Ion Ibric, Dan Doran. Chiar dacă nu au jucat, au făcut deplasarea la Petroşani şi Dovlete (suspendat), precum şi Patrona şi Suru – ambii accidentaţi.

În etapa a VI-a, programată sâmbătă, 24 septembrie, caransebeşenii vor juca pe tren propriu cu Mamma Mia Becicherecu Mic. Meciul va începe la ora 17.

Sorin ROGOZ