Cu focul nu-i de joacă!


După ce, în ultima perioadă, pe teritoriul judeţului au fost semnalate zeci de arderi necontrolate, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin fac un nou apel către populaţia implicată în derularea de activităţi agricole şi care acum curăţă terenurile în vederea pregătirii lor pentru recolta viitoare. Din cauza acestor focuri a existat zilele trecute riscul să fie cuprinse de flăcări o staţie PECO din localitatea Constantin Daicoviciu, o mănăstire amplastă pe teritoriul localităţii Petroşniţa şi unele zone împădurite din judeţ.

Având în vedere situaţia dată, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin trage un semnal de alarmă cu privire la situaţiile ce pot fi create din cauza aprinderii miriştilor, lăsării focurilor nesupravegheate şi aminteşte că activitatea de prevenire a unor astfel de situaţii trebuie să fie o prioritate pentru toţi factorii de decizie de la nivelul localităţilor. Totodată, cetăţenii sunt rugaţi să dea dovadă de responsabilitate şi să nu mai aprindă vegetaţia uscată fără a-şi lua toate măsurile necesare prevenirii extinderii focului.

Situaţiile din aceste zile dovedesc că arderile necontrolate pot scăpa de sub control şi astfel pot pune în pericol comunităţi întregi.

Tiana MESNER