Reprezentanţii firmei Nescafé anunţă că în ultima perioadă le-a fost semnalată activitatea unor cetăţeni care pretind a fi reprezentanti Nestlé. Sub o identitate falsă, acestea contactează diverse persoane, pe care le declară câştigătoare ale unor mari premii şi pretind sume de bani în vederea intrării în posesie a acestor premii. Nestlé nu cere plata unor sume de bani şi nici alte beneficii pentru intrarea în posesia premiilor.
Pentru protecţia dumneavoastră, în cazul în care sunteţi contactat de o persoană în numele Nestlé şi vă sunt cerute date personale sau orice alte informaţii, Nescafé recomandă să nu efectuaţi plăţi către aceste persoane şi să vă amintiţi dacă aţi participat la promoţia respectivă. De asemenea, solicitaţi regulamentul de desfăşurare a promoţiei şi nu furnizaţi niciun fel de date cu caracter personal, nici în cadrul convorbirii telefonice, nici în cazul în care vi se solicită acest lucru prin email, poştă sau SMS, în cazul în care n-aţi participat la promoţia menţionată. Dacă sunteţi declarat într-adevăr câştigător, puteţi afla acest lucru accesând punctele de informare ale promoţiei respective în regulamentul campaniilor promoţionale la care aţi participat. În urma verificărilor, dacă aţi descoperit o tentativă de fraudă, adresaţi-vă organelor de poliţie.
Persoanele care doresc informaţii suplimentare despre campaniile Nescafé sau au suspiciuni privind informaţiile care li se solicită, pot afla detalii la Infoline 0800/8 NESTLE (0800/8/637853), linie telefonică gratuită apelabilă din orice reţea naţională fixă şi mobilă, de luni până vineri, între orele 9-18, cu excepţia sărbătorilor legale.
Tiana MESNER