Zeci de restaurante, baruri şi discoteci de pe raza întregului judeţ au fost controlate la mijlocul acestei luni, iar în urma acţiunilor desfăşurate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la aproximativ 134.500 de lei, şi au fost constatate 16 infracţiuni. De asemenea, lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au organizat şi desfăşurat acţiuni în sistem integrat, la care au participat cadre de la Ordine publică, Poliţie rutieră, de la Investigaţii criminale, de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, dar şi de la Investigarea fraudelor. Scopul principal al acestor acţiuni a fost prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă săvârşite în localurile de alimentaţie publică (restaurante, baruri, discoteci etc.) şi a infracţiunilor stradale, prevenirea şi combaterea infracţiunilor la regimul circulaţiei, precum şi depistarea persoanelor urmărite sau a celor care încalcă normele referitoare la regimul armelor şi muniţiilor.
Poliţiştii au desfăşurat acţiuni în toate oraşele de pe raza judeţului, dar şi în mediul rural, verificând un număr de 91 de localuri de alimentaţie publică şi legitimând 1.660 de persoane. Cei care nu au respectat normele legale au fost sancţionaţi contravenţional, aceştia fiind în număr de 292. Din sancţiunile aplicate, 46 au fost la Legea Nr. 61 din 1991 privind faptele de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 16 la Legea Nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, şi 226 pentru nerespectarea normelor rutiere. Pe lângă sancţiunile contravenţionale, poliţiştii rutieri au reţinut 4 permise de conducere şi 7 certificate de înmatriculare. Valoarea bunurilor confiscate s-a ridicat la aproximativ 5.500 de lei.
Spre exemplu, în urma controlului efectuat de lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor, la o discotecă, în noaptea de 13/14 ianuarie, s-a constatat că se comercializau în mod ilegal băuturi alcoolice de tip whisky, coniac sau votcă, fără documente de provenienţă, fiind ridicate în vederea cercetărilor un număr de 60 de sticle a căror valoare se ridică la suma de aproximativ 5.000 de lei. Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că la discotecă erau un număr de 9 angajaţi „la negru”, care nu aveau întocmite formele legale privind încadrarea în muncă. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Codul Muncii şi se continuă verificările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale.
Carmen SENCO